Sile Cămătaru şi alţi 23 de interlopi au fost ARESTAŢI pentru 29 de zile

Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, şi Cristian Roşca, alături de alte 22 de persoane, au fost arestaţi, pentru 29 de zile, de către Tribunalul Bucureşti.
Romania TV
23 feb. 2013, 11:50
Sile Cămătaru şi alţi 23 de interlopi au fost ARESTAŢI pentru 29 de zile

Un judecător al Tribunalului Capitalei a admis, sâmbătă, propunerea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a lui Radu Cristian Roşca, liderul Sportivilor, Andrei Cristian Bădulă (implicat în scandalul Plaza Mall ce l-a avut ca actor principal e Eugen Preda – n.r.), Cornel Schuster, Marian Bucur, Nicuşor Dumitrescu, Remus Petrică Dincă, Mario Nuţu Balint, Dănuţ Ion, Vasile Balint, Dragoş Florin Broşteanu, Costel Valentin Danciu, Constantin Frangulea, Cosmin Vidin, Nicholas Vitto Niculae, Alexandru Ionuţ Stoica, Eugen Pârvan, Mihai Ion Tonciu, Robert Florian Petre, Robert Constandache, Gabrile Robert Buşă, Marian Sârbu, Alexandru Răzvan Vasile, Constantin Neaţă şi Geaninei Narcisa Barbu.

Acesta a fost primul lot de reţinuţi duşi în faţa unui judecător al Tribunalului Capitalei, care a început audierea lor sâmbătă, la ora 8.00. După deliberări, instanţa a emis mandate de arestare preventivă pe numele acestora.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au reţinut, vineri seara şi sâmbătă dimineaţa, un număr de 29 de persoane care fac parte din cele mai influente grupări interlope din Bucureşti. Reţinerea liderilor şi membrilor grupărilor Sportivilor şi Cămătarilor a survenit celor 115 percheziţii şi zeci de audieri de persoane, care au avut loc vineri şi în urma cărora s-au ridicat sume importante de bani, bijuterii, maşini de lux, droguri

În lotul al doilea de reţinuţi sunt Ion Balint, Licuţă Udilă, Adrian Bica şi alţi doi, care au fost duşi sâmbătă la prânz la tribunal, unde sunt audiaţi de un alt complet de judecată.

Potrivit anchetatorilor, activitatea membrilor grupărilor s-a desfăşurat pe două paliere infracţionale. Astfel, în perioada 2008 – 2012, între membrii celor două grupări rivale au avut loc conflicte stradale în care s-au folosit inclusiv arme de foc, „în scopul asigurării supremaţiei la nivel infracţional în municipiul Bucureşti”, situaţii ce au avut drept consecinţă punerea în primejdie a vieţii şi integrităţii corporale a membrilor grupării, dar şi a altor persoane. De asemenea, membrii celor două clanuri au săvârşit infracţiuni de violenţă, „generatoare de beneficii financiare substanţiale”, în urma recuperării unor împrumuturi de bani daţi cu camătă.

Alte persoane sunt cercetate în stare de libertate în acest dosar.

DailyBusiness
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024. Prezența la urne a depășit 37%. Românii se mobilizează
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Exit Poll ora 16:00 – Alegeri Prezidențiale 2024, turul 1 pe surse! Bătălie colosală între Simion şi Lasconi! Rezultate contradictorii în numărătoarea CURS, AVANGARDE și CIRA
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl prepari acasă
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING | Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Cine intră în turul 2, conform EXIT POLL-ului
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
substantial.ro
Femeile din Finlanda se pregătesc pentru urgențe în contextul tensiunilor cu Rusia
MediaFlux
A MURIT în SECȚIA DE VOTARE! ȘOC total la ALEGERI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”