Simona Halep riscă o amendă uriaşă la US Open 2022. Românca a pierdut în runda inaugurală de la US Open 2022, scor 2-6, 6-0, 4-6 cu ucraineanca Daria Snigur (20 de ani, 124 WTA). La finalul partuidei, Simona Halep nu a vrut să meargă la conferința de presă, iar această decizie i-ar putea aduce o amendă cuprinsă între 2.500 și 5.000 de euro, potrivit regulamentului WTA.
Simona Halep a trimis familiei mesajul că se retrage din tenis. „Nu mai pot să joc!” VIDEO
Simona Halep nu a vrut să le răspundă la întrebări nici măcar jurnaliștilor români acreditați la acest turneu, scrie ProSport. De altfel, sportiva a fost vizibil nervoasă în repetate rânduri, după eșecul care a surprins lumea tenisului.
Simona Halep a anunţat despărţirea! Cine a stat în spatele deciziei radicale a fostului lider WTA
După eliminarea de la US Open 2022, Simona Halep nu și-a anunțat încă prezența la niciun turneu în perioada următoare, asta deși în calendarul WTA sunt programate competițiile de la Portoroz (Slovenia) şi Chennai (India). Totodată, în săptămâna 19-25 septembrie vor avea loc și turneele de la Tokyo şi Seul, însă asiaticii nu au anunţat deocamdată lista jucătoarelor participante. Fostul lider WTA se va pregăti intens pentru calificarea la Turneul Campioanelor (31 octombrie – 6 noiembrie), competiție care reprezintă principalul obiectiv în momentul de față.