Ungaria a semnat cu Gazprom un acord privind livrările suplimentare. Gazul rusesc va trece prin Serbia

Guvernul din Ungaria a semnat un acord cu Gazprom pentru creşterea volumului de gaze livrate de compania rusă de stat, nivelul maxim fiind majorat la 5,8 milioane metri cubi, mai mult decât dublu faţă de importul din august, a anunţat ministrul de Externe, Peter Szijjarto.
Daniel Spătaru
31 aug. 2022, 17:25
Ungaria a semnat cu Gazprom un acord privind livrările suplimentare. Gazul rusesc va trece prin Serbia

„Guvernul a decis să cumpere mai multe gaze”, a informat şeful Diplomaţiei din Ungaria, pe contul său de Facebook. „S-a ajuns la un acord (cu Gazprom) pentru lunile septembrie şi octombrie„, a adăugat el.

În plus, cele două părţi au stabilit ca această cantitate suplimentară de gaze să vină prin sud, prin gazoductul TurkStream, care traversează Turcia şi Serbia.

Astfel, Ungaria, care în august a importat 2,6 milioane mc de gaze din Rusia, va putea importa, începând din 2 septembrie, până la 5,8 milioane de mc.

Citeşte şi Magazine închise duminica: Polonia şi Ungaria vor să introducă măsura pentru a economisi energie

Szijjarto a semnalat că ar fi „imposibil” de garantat aprovizionarea cu energie a ţării sale fără gazele ruseşti. Premierul ungar, ultranaţionalistul Viktor Orban, este considerat drept cel mai bun aliat din Uniunea Europeană al preşedintelui rus, Vladimir Putin. Decizia de majorare a achiziţiilor de la Gazprom contravine eforturilor majorităţii partenerilor, care, după invazia rusă din Ucraina, încearcă să reducă dependenţa energetică de Rusia, scrie EFE.

Potrivit Autorităţii de Reglementare şi Servicii Publice din Ungaria (MEKH), gazele înmagazinate de ţară totalizează în prezent 3,880 miliarde mc, un volum care, fiind la un nivel de 61% din capacitatea totală de înmagazinare, ar putea acoperi circa 37% din cererea normală dintr-un an.

Citeşte şi Volodimir Zelenski acuză Rusia de terorism economic. Europa încearcă să evite o penurie de gaze în această iarnă

Ungaria este una dintre ţările care depind foarte multe de gazele din Rusia, de unde provin 85% din gazele utilizate.

Spynews
Semnul de circulație care provoacă migrene șoferilor! Sunt foarte puțini oameni care știu ce semnificație are acest indicator rutier
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Condimentul preferat al românilor, periculos pentru sănătate. Crește alarmant nivelul de stres
Capital.ro
Reguli ITP 2024. Obligatoriu pentru mașinile mai vechi de 12 ani din România
Playtech.ro
Medicul lui Shannen Doherty, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața celebrei actrițe: Nu era pregătită să plece
DailyBusiness
Lovitură cruntă! Facturile vor ajunge la sume colosale
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
Cele 12 zodii din horoscop sunt afectate de căldură în mod diferit. Cine stă pe Facebook, Instagram și TikTok ca să vadă ce fac alții
Spynews
Ce preparate de lux au servit superstarurile internaționale la Beach, Please! Preferințele lui Wiz Khalifa l-au surprins pe chef Janni Alexandridis: ”A fost un pic ciudat” / VIDEO
Evz.ro
Unt de casă. Rețeta cu două îngrediente
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana Maria era în pădure în ziua în care a fost sfâșiată de urs. Declarațiile lui au scandalizat pe toată lumea
Cancan.ro
Avem primele IMAGINI cu Bordea & noua iubită! Cine e tipesa 'de pe Dubai' 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Recalcularea pensiilor, la un pas de finalizare! Primele decizii de recalculare au fost trimise! Când ajung documentele și ce pensionari vor beneficia de majorări de 700 de lei
Capital.ro
Nu e permis pentru românii cu balcon la bloc. Asociația de proprietari trebuie să dea acord în scris
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Secretul care îți aduce prețuri mai mici la facturi, dezvăluit Ministrul Energiei! Nu trebuie să faci asta sub nicio formă între orele 18:00 și 21:00
substantial.ro
Soldați ruși, în disperare, se adresează direct lui Vladimir Putin
MediaFlux
ADEVERINȚA care MĂREȘTE PENSIA. Când trebuie DEPUSĂ obligatoriu
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'