Potrivit lui Preda, cea mai bună cale de a tăia legătura creată la Haga şi în alte câteva capitale între MCV şi Schengen este de a face ceva serios în primul domeniu.
„Ar fi bine ca T. Băsescu să facă publică scrisoarea la care a făcut referire V. Ponta”, scrie Preda pe blog.
Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, că preşedintele Traian Băsescu le-a scris lui, ca preşedinte al Senatului, şi premierului Victor Ponta legat de numirea procurorului general şi a şefului DNA şi a arătat că nici el nici prim-ministrul nu au atribuţii în această privinţă.
„Astăzi (sâmbătă – n.r.), preşedintele ţării, domnul Băsescu, îi scrie din nou lui Victor Ponta, primului-ministru, îmi scrie mie, ca preşedinte al Senatului, punându-ne în vedere că dacă nu punem mai repede procurorii, cei doi procurori, procurorul general şi şeful DNA, o să fim vinovaţi de neintrarea în Schengen, ignorând complet faptul că nu numai eu ca preşedinte al Senatului, dar chiar şi primul-ministru nu avem niciun fel de atribuţie în această privinţă. Mecanismul este foarte bine cunoscut: ministrul Justiţiei propune, CSM avizează” a spus Antonescu, într-o emisiune a postului Antena 3.
Europarlamentarul PDL Monica Macovei şi-a anunţat candidatura la şefia partidului, ea precizând, în conferinţa de presă susţinută duminică alături de Cristian Preda, Sever Voinescu, Theodor Baconschi, Adrian Papahagi, că moţiunea pe care o depun împreună se numeşte „Reformiştii”.