În intervalul 26 februarie, ora 2.00 – 27 februarie, ora 15.00, în regiunile sudice va ploua pe arii extinse, cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp, iar în vestul Olteniei şi în sudul Banatului izolat se vor cumula peste 40…50 l/mp.
În zona de munte vor fi mai ales ninsori. Spre sfârşitul nopţii de marţi spre miercuri şi în prima parte a zilei de miercuri în sudul teritoriului local, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.
Citeşte şi Primăvara debutează cu vreme rece şi ploi în aproape toată ţara. PROGNOZA PE 2 SĂPTĂMÂNI
Vântul va avea intensificări susţinute în sudul Banatului, inclusiv zona sa montană şi în Carpaţii Meridionali, unde vitezele vor fi de peste 70…80 km/h, dar local şi temporar şi în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, cu rafale de 50…60 km/h.
Vezi şi Cum va fi vremea de 1 MAI şi de Paşte. PROGNOZA METEO PE TREI LUNI