Economia României nu va ajunge nici în jumătate de secol la nivelul ACTUAL al Germaniei. Abia dacă vom atinge nivelul pe care îl are Italia în prezent

Aderarea României la Spaţiul Schengen şi primirea în Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) ar accelera ritmul de dezvoltare economică al ţării noastre, dar chiar şi cu un ritm susţinut de creştere vom fi departe de economiile de top ale Europei.
Daniel Spătaru
08 sept. 2022, 11:19
Economia României nu va ajunge nici în jumătate de secol la nivelul ACTUAL al Germaniei. Abia dacă vom atinge nivelul pe care îl are Italia în prezent

De ce în România nu se trăieşte la fel de bine ca în străinătate este una dintre întrebările care îşi găseşte răspunsul în nivelul economic care ne separă de statele occidentale, iar decalajul este atât de mare încât el nu poate fi surmontat nici măcar în perioade istorice de timp. Deşi în momentul de faţă predicţiile analiştilor privind economia sunt optimiste, concluziile sunt amare.

Reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini, în cadrul unui forum desfăşurat zilele trecute, evaluează că economia României ar putea creşte de aproape 4,5 ori în următorii 40 de ani. Potrivit proiectului „Va urma”, lansat de organizaţie, PIB-ul României ar putea ajunge la aproape 4.400 mld. lei în 2040, adică în mai puţin de 18 ani, ceea ce înseamnă o creştere de aproximativ 3,2 ori faţă de nivelul actual (în 2022, PIB-ul prognozat de guvern este de 1.370 mld. lei). În continuare, în următoarele patru decenii va ajunge de 4,5 ori mai puternică decât în prezent, conform predicţiilor.

Citeşte şi Orlando Nicoară, despre jocul de poker dintre UE şi Rusia: „Putin ar fi în stare să-şi transforme ţara într-o uriaşă seră în care să ardă gazul ce nu poate fi exportat”

„Creşterea economică a României şi plasarea acesteia în top 10 economii din Europa, prin investiţii strategice”, spune Cristian Secoşan, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini. Dar, oricât de optimist ar suna un asemenea scenariu, când privim performanţele celorlalte economii din UE o umbră de frustare ne străbate ca un fior.

În condiţiile în care la noi se vorbeşte că peste 40 de ani PIB-ul României ar fi în jur de 6.200 miliarde de lei (1.240 miliarde euro), Germania are în momentul de faţă un PIB de aproape 3.400 de miliarde de euro. Franţa a avut în 2020, an de criză, un PIB de 2.300 de miliarde de euro, în vreme ce Italia are o economie de 1.650 de miliarde de euro, adică mai mult decât se prognozează că va avea România peste 40 de ani.

Citeşte şi Ce ascunde Guvernul despre securitatea energetică la iarnă. Consumatori pregătiți pentru raționalizări, încălzirea cu lemne e încurajată

Totuşi, cu PIB-ul de 218 miliarde de euro, România este peste ţări din Uniunea Europeană precum Ungaria, Grecia, Portugalia. Cele mai mici economii ale Uniunii Europene din punctul de vedere al PIB în termeni nominali sunt Malta (13 mld. euro), Cipru (22 mld. euro) şi Estonia (27 mld. euro). Potenţialul nostru este însă imens, România fiind a şasea ţară din Uniunea Europeană ca populaţie şi a opta ţară din UE ca suprafaţă.

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Alimentul care e bogat în antioxidanți și te ajută să ai o memorie puternică. Îl găsești în orice magazin, este ieftin și costă doar 5 lei
Capital.ro
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Ger în aprilie. Temperaturile scad până la -9 grade
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Marian, un bărbat de 34 de ani din Brașov, a fost ucis în bătaie în propria locuință. 7 copilași au rămas acum fără tată
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Nu se mai aștepta la acest anunț minunat: Cele mai mari șanse
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Elon Musk pleacă de lângă Donald Trump. Reacția președintelui SUA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București