Strânsa legătură dintre cei doi monarhi a fost vizibilă la sărbătorirea a 60 de ani de domnie a Reginei Elisabeta a II-a, când Regele Mihai nu doar că a fost invitat de onoare, ci în semn de respect, la poza de grup a fost aşezat chiar lângă Regină.
Regele Mihai I al României, fiul principelui Carol şi al prinţesei Elena, era verişor de gradul al III-lea cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Acesta a fost unul dintre strănepoţii Reginei Victoria a Marii Britanie. Relaţia de rudenie dintre Casa Regală a României şi Casa Regală a Marii Britanii s-a înnodat prin căsătoria dintre regina Elena şi regele Carol al II-lea.
După abdicarea din 1947, Regele Mihai, căsătorit cu Regina Ana a României, principesă de Bourbon-Parma, a ales să locuiască lângă Florenţa, urmând să se stabilească în Marea Britanie. Familia Regală a locuit timp de şase ani, până în 1956, la Bramsshill House în Hampshire şi la Ayot St-Lawrence, în Hertforshire.
Principele Philip, soțul reginei Elisabeta a Marii Britanii, şi Regele Mihai I au fost veri şi s-au născut în acelaşi an – 1921. Când erau copii, au petrecut mult timp împreună, fiind memorabile fotografiile cu cei doi, la vârsta de şapte ani, pe o plajă din Mamaia. Au păstrat legătura de prietenie întreaga viaţă, iar legăturile dintre cele două Case Regale s-au sudat şi mai mult, scrie Adevarul. Ducele de Edinburg a botezat-o pe Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei.
La 20 noiembrie 1947, în cadrul unei ceremonii regale unice, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii s-a căsătorit cu Prinţul Philip. Atunci, Regele Mihai I şi-a găsit iubirea vieţii sale, pe Ana, căreia i-a cerut mâna după numai o săptămână de la prima lor întâlnire.
Regele Mihai a murit la 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani, după o lungă suferinţă. Regele fusese diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi cu leucemie cronică. Prințul Philip s-a stins, anul trecut, la vârsta de 99 de ani. El fusese internat, inițial, pentru o infecție și a suferit o intervenție la inimă.