Cel mai mare regret al Reginei Elisabeta a II-a. O decizie luată în anii ’60 o apăsa neîncetat

Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii, dar și cel mai îndrăgit, a rămas încă din anii '60 cu un regret care a apăsat-o până la moarte.
Bianca Bocioacă
09 sept. 2022, 14:11
Cel mai mare regret al Reginei Elisabeta a II-a. O decizie luată în anii '60 o apăsa neîncetat

Cel mai îndrăgit monarh din istoria Regatului Britanic, Regina Elisabeta a II-a, a murit la vârsta de 96 de ani. Oamenii, vizibil afectați de tragicul eveniment, s-au strâns la Palatul Buckingham pentru a cânta „God Save the Queen”, imnul monarhiei britanice.

Regina a fost întotdeauna lăudată de istorici și politicieni, datorită firii sale consecvente și a înțelepciunii cu care a guvernat, neuitând să fie în același timp jovială și deschisă față de oameni.

Însă, după o domnie de șapte decenii, fiind singurul monarh care a sărbătorit Jubileul de Platină, a trecut și prin momente mai dificile. Chiar dacă a respectat tradiția monarhiei britanice de a nu vorbi public despre viața privată, Elisabeta a II-a a dezvăluit de câteva ori care sunt lucrurile care au deranjat-o și deciziile pe care le-a regretat.

O perioadă dificilă din viața reginei a fost în anul 1992, când în familia regală britanică s-au petrecut numeroase despărțiri, printre care și cea dintre Prințul Charles și Prințesa Diana, care a fost o perioadă îndelungată pe primele pagini ale tabloidelor din Marea Britanie.

Citește și: Momentul jenant ascuns în sertarul istoriei. Un film pentru adulți a fost promovat în Marea Britanie, fix în timp ce Regina Elisabeta a II-a se plimba cu Nicolae Ceaușescu, în caleașcă (VIDEO)

Regina Elisabeta a II-a: „Cel mai mare regret”

În anul 1966, Regina Elisabeta a II-a a trebuit să țină piept uneia dintre cele mai mari tragedii civile din secolul XX, mai multe reziduuri de cărbune s-au desprins și au alunecat pe panta unui munte din Țara Galilor. Avalanșa a distrus satul minier Aberfan și a ucis 144 de persoane, printre care și foarte mulți copii mici. La acel moment, monarhul a decis să nu viziteze satul, iar această decizie a atras asupra ei critici dure și speculații asupra motivului pentru care nu a mers în Aberfan, conform HotNews.

Prințul Philip a fost cel care a mers atunci în locul în care s- produs tragedia, Regina Elisabeta vizitând satul la 8 zile de la accident, pentru a vedea pagubele suferite și să vorbească cu cei ce au supraviețuit.

Patru decenii mai târziu, în 2002, monarhul a declarat că decizia de a nu merge în Aberfan, imediat după tragedie, a fost cel mai mare regret al vieții ei.

„Primele sale gânduri s-au îndreptat spre nepoții ei și pentru prima dată ea a pus familia deasupra datoriei. A fost o greșeală însă să lași națiunea să creadă că nici ei, nici altcuiva din Familia Regală, nu îi pasă de tragedie”, a scris jurnalista britanică și biografa regală Penny Junior, în cartea sa „The Firm”. Aceasta a mai scris și că suspectează că regina regretă și „instinctele sale din săptămâna ce a urmat morții (prințesei) Diana.”

Citește și: Istoricul relației tensionate dintre Regina Elisabeta și Prințesa Diana. De ce regina, la vârsta de 50 de ani, nu o plăcea deloc pe soția fiului ei, Charles și de ce s-a opus căsătoriei?!

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șocant! Aaron Boupendza a murit! Fostul atacant al Rapidului a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China
Capital.ro
Doliu în fotbal. Un celebru jucător s-a stins mult prea devreme. Vestea, un șoc pentru toți cei care îl cunoșteau
Playtech.ro
Fotbalist de la Rapid, mort după ce a căzut de la etaj! Ar fi fost împins, este doliu în fotbal
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Un profesor român din SUA explică pe înțelesul tuturor dedesubturile succesului lui Trump și ce ne așteaptă
wowbiz.ro
Vlad Pascu, în doliu! Vestea fulgerătoare a dimineții. A fost găsit mort în casă
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Vară timpurie, cu temperaturi care testează limitele umane: Valuri de caniculă
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul celor doi medici rezidenți din Iași care au murit la câteva zile distanță. Rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Friptura de miel la cuptor cu vin si usturoi verde. Reteta traditionala pentru masa de Paste
MediaFlux
Curtea de Apel, decizie în scandalul dintre Elena Lasconi și USR! Instanța anunță dacă partidul îl poate susține pe Nicușor Dan
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți