Cangurul Love Bug încearcă să îl pupe pe Dozer, un căţel metis între beagle şi labrador. Câinele nu prea ştie, însă, ce să creadă.
Cele două animale trăiesc la Exotic Experience în Orlando, Florida, şi sunt cei mai buni prieteni. Proprietarul micii grădinii zoologice, Leslie Rush, suspectează că toate animalele ei, inclusiv lemuri, un cerb şi un porc, cred că sunt aceeaşi specie şi se înţeleg de minune.
„Toate au fost crescute împreună, aşa că se înţeleg ca într-o familie mare”, a spus Leslie pentru NineMSN.