Alba-neagra politică pe banii românilor. Majorarea pensiilor NU va acoperi inflaţia uriaşă

Ministrul Muncii, Marius Budăi, afirmă că PSD va propune coaliţiei de guvernare o majorare a pensiilor de cel puţin zece procente începând cu anul viitor, dar inflaţia a depăşit deja 15 procente. PNL aşteaptă proiecţia de buget pentru a avansa procente.
Filip Stan
13 sept. 2022, 11:53
Alba-neagra politică pe banii românilor. Majorarea pensiilor NU va acoperi inflaţia uriaşă

Pensii 2023. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă că, odată cu legea bugetului de stat, Guvernul va anunţa, cel mai probabil, şi care sunt procentele cu care vor fi majorate pensiile începând de anul viitor. Potrivit lui Stroe, se intenţionează că legea bugetului să fie transmisă Parlamentului în octombrie, iar cel mai probabil în noiembrie va fi făcut şi anunţul privind majorarea veniturilor mici.

”Am decis în coaliţie ca, odată cu bugetul pe 2023, să avansăm public toate propunerile, toate măririle sau toate soluţiile sau toate măsurile pe care le avem atât pentru zona care trebuie protejată – segmentele de populaţie care au aşteptări, pensii, salarii mici – cât şi pentru zona economică. Probabil că în luna octombrie, sau cel târziu în luna noiembrie, va fi momentul în care premierul Ciucă şi Guvernul pe care îl conduce vor oferi public toate aceste aşteptări pe care, în mod legitim, le au foarte mulţi oameni. (…) Probabil că legea bugetului de stat va ajunge în luna octombrie în Parlament, luna noiembrie ar fi un termen rezonabil”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, luni seară, la Antena 3.

EXCLUSIV | Guvernul Nicolae Ciucă va majora pensiile. Angajamentul lui Marcel Ciolacu: „E o decizie luată deja”
Potrivit acestuia, pensiile vor creşte ”în directă relaţie cu posibilităţile bugetare”. Stroe a declarat că este ”fair play şi recomandabil” faţă de populaţie ca guvernanţii să facă lucruri concrete şi nu promisiuni care nu pot fi acoperite.

”O nouă lege, o nouă reformă a pensiilor ne-ar ajuta enorm dacă ar însoţi proiecţia bugetară, pentru că, practic, ne-ar ajuta să evaluăm efortul bugetar pe care să-l facem pentru această creştere a pensiilor. De asta, revin şi subliniez concluzia că se vor mări, dar totul va fi în directă relaţie cu ceea ce poate să ofere bugetul României în acest moment. Nu încălzeşte pe nimeni dacă ofertăm şi aruncăm public la televizor în fiecare săptămână şi aruncăm cifre mari şi creăm iluzii, aşteptări imense”, a adăugat oficialul PNL.

 

Pensii 2023. Ministrul Muncii: E clar că o majorare la pensii va fi şi propunerea PSD, pe care o punem pe masa dialogului la coaliţie, este aceea de a fi cel puţin 10%

Ministrul Muncii, Marius Budăi, afirmă că PSD va propune coaliţiei de guvernare o majorare a pensiilor de cel puţin zece procente începând cu anul viitor. Marius Budăi susţine că nu există la nivelul coaliţiei de guvernare tensiuni pe tema majorării pensiilor.

”În momentul construcţiei bugetului pe anul 2023 se va lua decizia finală asupra procentului, dar e clar că o majorare la pensii va fi şi propunerea PSD, pe care o punem pe masa dialogului la coaliţie, este aceea de a fi cel puţin 10%”, a declarat Marius Budăi, într-un interviu difuzat luni seară.

EXCLUSIV Ministrul Muncii, anunţ de ultimă oră despre plata suplimentelor la pensii. Cine sunt persoanele care nu mai primesc voucherele de 250 de lei
Ministrul Muncii a precizat că, înainte de ieşirea publică în care a discutat despre pensii, ieşire care i-a nemulţumit pe unii dintre reprezentanţii PNL, a făcut simulări împreună cu ministrul de Finanţe, iar analizele au arătat că există ”spaţiu bugetar” pentru o astfel de decizie.

Întrebat dacă există, la nivelul coaliţiei de guvernare, tensiuni pe tema majorării pensiilor, ministrul a răspuns: ”Nu există aşa ceva, sigur că discuţii pe la televizor ştim cu toţii că au fost, eu vă spun că nu există astfel de discuţii”. ”Am ajuns cu toţii la concluzia că pensiile trebuie majorate”, a adăugat ministrul.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alina Bădic anunță ce se întâmplă cu zodiile pe final de an. Este important să faci asta pentru a avea noroc și bunăstare
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Marcel Ciolacu va demisiona de la conducerea PSD dacă nu ajunge în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni