DESCINDERI în cazul hoţilor de tablouri. Poliţiştii fac percheziţii la Carcaliu, în Tulcea

Mai multe percheziţii au loc, marţi dimineaţă, în localitatea tulceană Carcaliu, în cazul hoţilor de tablouri din Olanda, informează România TV. Poliţiştii caută picturile furate de la muzeul din Rotterdam. Percheziţiile au loc la locuinţele unor cunoscuţi de-ai suspecţilor.
Romania TV
26 feb. 2013, 07:42
DESCINDERI în cazul hoţilor de tablouri. Poliţiştii fac percheziţii la Carcaliu, în Tulcea

Anchetatorii fac, marţi, mai multe percheziţii în localitatea tulceană Carcaliu, unde locuiesc rude ale suspecţilor în cazul furtului de tablouri de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, existând indicii că acolo s-ar afla două dintre tablouri.

Potrivit unor surse din Poliţie, citate de Mediafax, anchetatorii au descins la locuinţa unei mătuşi a lui Radu Dogaru şi la mai multe rude ale celorlalţi suspecţi.

Acestea nu sunt primele percheziţii făcute în localitatea Carcaliu, însă de data aceasta ar exista indicii că aici s-ar afla două dintre tablourile furate de la muzeul din Rotterdam.

Şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, declara, în 4 februarie, că nu există date cu privire la presupusa distrugere a tablourilor furate de la muzeul Kunsthal din Rotterdam.

Petre Tobă mai spunea că toţi cei trei suspecţi arestaţi în dosarul furtului de tablouri au avut un comportament disimulat la testul cu detectorul de minciuni.

Anterior, în 31 ianuarie, şeful Poliţiei Române declara că are certitudinea că, la un moment dat, o parte a tablourilor furate anul trecut de la muzeul Kunsthal din Rotterdam au fost în România.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că tablourile de zeci de milioane de euro furate din Olanda au fost scoase din ramele în care se aflau şi ţinute o perioadă în localitatea Măcin din judeţul Tulcea, „în pungi de un leu”, iar când au vrut să le vândă, hoţii nu au ştiut ce preţ să ceară pe ele.

Şapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin şi Lucian Freud au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012. Operele sustrase sunt „Tête d’Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” şi „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait de Meyer de Haan” şi „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.

Trei dintre suspecţi – Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru – au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, iar în 21 ianuarie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au dispus arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.

Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru au fost arestaţi pentru modul organizat în care au acţionat, pentru comiterea acesteia pe teritoriul unui stat străin şi pentru mărimea prejudiciului, aproximativ 18 milioane de euro fiind valoarea de asigurare, arăta instanţa Judecătoriei Sectorului 5 în motivarea deciziei.

Potrivit documentului citat, „în cursul anului 2012, inculpaţii, împreună cu alte persoane, s-au asociat în vederea săvârşirii de infracţiuni şi au sprijinit membrii grupării să sustragă în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012 din muzeul Kunsthal din Rotterdam, Olanda, un număr de şapte tablouri de mare valoare (printre care se numără tablouri ale pictorilor Henri Matisse, Paul Gaugain, Claude Monet), prejudiciul cauzat părţii vătămate Fundaţia Triton, la valoarea de asigurare, fiind de aproximativ 18 milioane de euro”.

Instanţa arăta în motivare că în acest dosar este implicat inclusiv un asistent al lui Cătălin Botezatu, care, împreună cu un cetăţean moldovean, ar fi încercat să evalueze şi să vândă două dintre tablouri lui Constantin Dinescu.

Potrivit anchetatorilor, cele două persoane i-ar fi prezentat tablourile lui Dinescu, acestea au fost evaluate de Mariana Dragu, angajată a Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR), iar după ce a aflat că sunt originale, a refuzat să le cumpere.

Evaluatorul a fost pus sub învinuire în acest dosar, au precizat anchetatorii, citaţi în motivarea instanţei.

Anchetatorii au mai arătat că cei trei bărbaţi arestaţi ar fi fost denunţaţi procurorilor de către o fostă iubită a unuia dintre aceştia.

Tribunalul Bucureşti a respins recursul celor trei, astfel că aceştia sunt cercetaţi în continuare în arest preventiv.

Autorii furtului din octombrie 2012 de la muzeul Kunsthal din Rotterdam voiau să dea foc la tablouri din cauza situaţiei generate, au spus reprezentanţii DIICOT, la Tribunalul Bucureşti, precizând că există o interceptare în acest sens.

În faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti, procurorul DIICOT a arătat Radu Dogaru a afirmat într-o interceptare a sa: „Mai bine nu le mai luam. Ar trebui să le ardem”.

În acest caz a fost reţinut şi asistentul creatorului de modă Cătălin Botezatu, Petre Condrat, pentru tăinuirea unui bun provenit dintr-o infracţiune. Condrat a fost eliberat în 29 ianuarie din arestul Poliţiei Capitalei, după ce a dat declaraţii procurorilor DIICOT.

Petre Condrat a fost şi el testat la poligraf, surse din Poliţie declarând pentru MEDIAFAX că a spus adevărul.

Procurorii DIICOT nu au găsit în computerele şi telefoanele mobile ale lui Petre Condrat indicii relevante privind locul unde s-ar afla tablourile furate de la muzeul Kunsthal sau alte detalii incriminatorii, potrivit unor surse judiciare.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Patru zodii care pot da lovitura până pe 29 iulie. Răsare soarele pe strada lor
Capital.ro
Mașinile interzise în România. Decizia luată de autorități. Se aplică de azi, 18 iulie
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Codul Rutier. Verificați în documente această dată. Este obligatoriu
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Mega-scandal la 'Insula Iubirii'! Dezvăluiri terifiante despre Cornel: 'O bătea golănește pe Ada!' 😲 ⤵️
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum putem reduce temperatura din casă cu două grade, fără a ne folosi de aerul condiționat? Cercetătorii vin cu o soluție inedită
Capital.ro
Ordin UE pentru românii cu cont la bancă. Decizia valabilă din 17 iulie pentru cine transferă bani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Detectarea fosfinei și amoniacului pe Venus sugerează posibilitatea existenței vieții
MediaFlux
Vești bune pentru locatarii de la bloc. Vor plăti mai puțin la întreținere
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'