Craiova: Centrul „Constantin Brâncuși” – inaugurarea unui templu pentru sculptorul de geniu

Un complex multifuncțional unic, dedicat în întregime memoriei celui mai cunoscut sculptor român, Constantin Brâncuși, este inaugurat astăzi în Craiova, evenimentul așezând pe harta culturală internațională un reper fără echivalent prin destinația sa, dar și prin arhitectura spectaculoasă.
Alina Costache
15 sept. 2022, 11:31
Craiova: Centrul

Centrul „Constantin Brâncuși”, rezultatul unei investiții derulate de Consiliul Județean Dolj, a fost proiectat de renumitul arhitect Dorin Ștefan și surprinde în special prin prisma din sticlă, cu o înălțime de peste 12 metri, în interiorul căreia o construcție ovoidală, realizată din lamele suprapuse, conține reproducerea la scară mare a celebrei opere „Măiastra“. Sursa de inspirație pentru acest ansamblu a constituit-o proiectul niciodată materializat al templului pe care Brâncuși urma să-l realizeze, la solicitarea maharajahului Yeshwant Rao Holkar II, din Indore. Într-un arc peste timp, la Craiova își deschide porțile astăzi un „templu“ în beton și sticlă, ca omagiu pentru sculptorul de geniu Constantin Brâncuși.

Secțiunea subterană a construcției, cu intrarea printr-un amplu amfiteatru, oferă spații generoase, în care publicul este invitat să descopere detalii captivante despre viața și opera celui considerat „Părintele sculpturii moderne“. Alături de fotografii din arhiva Centrului Pompidou, din Paris, de imagini ale Ansamblului Monumental de la Târgu Jiu și ale operelor prezente în colecțiile muzeale românești ori de filme-document, sunt integrate în expunere elemente interactive moderne, precum panourile care permit redarea și explorarea tridimensională a lucrărilor aflate în patrimoniul Muzeului de Artă Craiova. Tot aici se regăsesc bârne recuperate din atelierul parizian al lui Constantin Brâncuși și aduse la Craiova de reputatul critic de artă V. G. Paleolog, considerat primul monograf al sculptorului. Conexiunea între galerie și prisma din sticlă este asigurată printr-un ascensor care îl poate purta pe vizitator până în vârful ovoidului.

„Oltenia a rămas mereu aproape de Brâncuși, dar Craiova și Doljul sunt foarte importante, având în vedere că aici a ales să studieze și să se formeze. Noi, în urmă cu câțiva ani, am gândit acest proiect ca pe o recunoaștere a muncii sale pentru această zonă a țării, dar și ca pe o oportunitate pe care să le-o oferim cetățenilor județului și turiștilor pentru a afla cât mai multe despre omul și artistul Constantin Brâncuși. În seara de 15 septembrie, o nouă pagină din cultura craioveană și doljeană va fi scrisă și, odată cu inaugurarea centrului, îi invităm pe oameni să îl cunoască pe Brâncuși al nostru, al oltenilor, într-o manieră în care nu au făcut-o până acum“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Programat să înceapă joi, 15 septembrie, la ora 18:00, evenimentul inaugural este conceput ca un spectacol în sine, cu o înlănțuire de momente muzicale susținute de soliștii Renata Vari și Mihai Ungureanu, precum și de orchestra Filarmonicii Oltenia, punctul culminant fiind reprezentat de o proiecție tip videomapping pe edificiul Muzeului de Artă Craiova, în proximitatea căruia a fost construit Centrul „Constantin Brâncuși”.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Singurul animal care vede mai multe culori decât omul. E o creatură bizară, dar care este și foarte inteligentă
Capital.ro
Doliu imens. S-a stins cea mai frumoasă femeie. A fost o stea a lumii: Eleganță, forță și frumusețe
Playtech.ro
Elena Udrea iese de închisoare! Adrian Alexandrov a făcut dezvăluirea bombă: 'O iau direct cu maşina'
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Schimbări legislative legate de telefoanele mobile. Sunt valabile pentru toți abonații
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Ajutorul social poate fi pierdut. Noi reguli în 2025
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lumea a pierdut cel mai iubit actor. Ne-a sfâșiat trecerea sa în neființă: Nu eram pregătit să mor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Furtună POLARĂ în România, înainte de FLORII! Este URGIE în România!
MediaFlux
Trump a confirmat! Decizia momentului privind soldații din România
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?