„Cred că se vede, nu? Mă simt bine. Am avut un deranjament şi am stat ceva mai multe zile în spital pentu o analiză mai completă”, a spus Iliescu.
Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost externat, vineri, de la Spitalul Elias, unde a fost internat o zi pentru investigaţiile medicale periodice, a declarat pentru Mediafax directorul medical al unităţii sanitare, Dana Safta.
Medicii spun că starea lui Ion Iliescu este bună, dar trebuie să revină periodic la control.
„Este normal ca orice om să facă periodic un control de rutină, cu atât mai mult în cazul în care ai suferit o intervenţie chirugicală sau ai montate câteva stenturi”, a mai spus dr. Dana Safta.
Ion Iliescu trebuie să revină periodic pentru control de rutină după intervenţia chirurgicală la care a fost supus în ianuarie 2012, de fiecare dată rezultatele fiind bune, preciza joi conducerea Spitalului Elias, după internarea acestuia.
Fostul preşedinte a fost şi în 14 noiembrie 2012 la Spitalul Elias, directorul medical al unităţii sanitare, dr. Dana Safta, declarând atunci că starea acestuia este foarte bună şi nu este necesară internarea lui.
Ion Iliescu declara atunci, la ieşirea din Spitalul Elias, că a venit doar pentru a-şi face controlul de rutină la colon şi că i-a fost prescris un tratament.
Fostul preşedinte a fost operat la Spitalul Elias în ianuarie 2012, pentru un polip la colon, iar în aprilie a avut un puseu de tensiune, însă analizele efectuate au fost în regulă.
Ion Iliescu a mai fost internat la Spitalul Elias din Capitală şi în 24 noiembrie 2011, când i-au fost făcute analize, medicii constatând că nu are probleme majore de sănătate. Fostul preşedinte a fost externat în ziua următoare, el scriind pe blog că se simte bine şi că a avut „o indispoziţie digestivă”.
Iliescu a fost operat în mai 2005, atunci fiindu-i montate stenturi, după ce avut un puseu de tensiune pe fondul unei hipertensiuni mai vechi şi a unei cardiopatii ischemice cunoscute. Intervenţia a fost realizată în 18 mai 2005, iar Iliescu a rămas atunci în spital până aproape de sfârşitul lunii, din cauza unor dureri în piept, apărute la câteva zile după montarea stenturilor.
În 1994, Ion Iliescu a fost operat de colecist, la Spitalul Elias.