Zelenski: „Este devreme să vorbim despre un sfârşit al acestui război”

Zelenski, care a vizitat oraşul Izium miercuri, a reiterat apelul la ţările europene şi la alte state să accelereze livrările de arme către Ucraina.
Filip Stan
17 sept. 2022, 08:15
Zelenski:

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat Rusia, vineri, într-un interviu pentru Reuters, de comiterea de crime de război în nord-estul Ucrainei şi a afirmat că este prea devreme să spună că soarta războiului se schimbă, în pofida avansului teritorial rapid al forţelor sale din această lună. ”Este devreme să vorbim despre un sfârşit al acestui război”, a afirmat el.

Preşedintele ucrainean a mai declarat, în cadrul interviului, că rezultatul războiului cu Rusia, aflat acum în a şaptea lună, depinde de livrarea rapidă a armelor străine către ţara sa.

El a comparat situaţia din zonele nou-eliberate din nord-est cu ”serialul sângeros de după Bucea”, un oraş din apropiere de Kiev unde a acuzat forţele ruse de comiterea a numeroase crime de război, în prima fază a războiului. Moscova a negat acuzaţiile.

”Începând de azi, sunt 450 de morţi, îngropaţi (în nord-estul regiunii Harkov). Dar sunt şi alţii, mulţi oameni îngropaţi separat. Oameni torturaţi. Familii întregi în unele teritorii”, a spus Zelenski.

„Când au venit ruşii, au furat toată mâncarea din magazine şi din case. Nu a fost viaţă, ci chin!”. Experienţe traumatizante povestite de locuitorii din satele eliberate de ucraineni

Întrebat dacă sunt dovezi privind crime de război, el a afirmat: ”Totul este acolo… Sunt dovezi, sunt făcute evaluări, ucrainene şi internaţionale, şi asta este foarte important pentru noi, ca lumea să recunoască acest lucru”.

Kremlinul nu a răspuns imediat solicitării de a comenta noile acuzaţii ale lui Zelenski. În mod obişnuit, Rusia neagă că ar ţinti civili în timpul a ceea ce numeşte ”operaţiune militară specială” în Ucraina şi a afirmat în trecut că acuzaţiile legate de încălcarea drepturilor omului sunt o campanie de defăimare.

Guvernatorul regiunii Harkov, Oleg Sinegubov, a declarat jurnaliştilor, vineri, la locul unei gropi comune din oraşul Izium că unele trupuri exhumate au fost găsite cu mâinile legate la spate.

Moscova nu a comentat subiectul gropii comune din Izium, oraş care a fost un bastion al ruşilor pe linia frontului, înainte ca trupele ruseşti să fie obligate de contraofensiva ucraineană să fugă.

Avion prăbuşit în Ucraina. Au loc bombardamente intense în regiunile eliberate de sub dominaţia rusă

Interviul de vineri a avut loc în biroul preşedintelui, în districtul guvernamental bine păzit, care este acum o fortăreaţă pentru Zelenski şi consilierii săi. Saci cu nisip erau aşezaţi la ferestrele clădirii cu coridoare ca un labirint.

O alarmă aeriană – folosită pentru a avertiza despre pericolul unor rachete – a sunat la Kiev cu puţin timp înainte de interviu.

Zelenski, care a vizitat oraşul Izium miercuri, a reiterat apelul la ţările europene şi la alte state să accelereze livrările de arme către Ucraina.

”Am vrea mai mult ajutor de la Turcia. Am vrea mai mult ajutor de la Coreea de Sud. Mai mult ajutor de la lumea arabă. De la Asia”, a spus el.

Zelenski a vorbit despre ”anumite bariere psihologice” în Germania în ceea ce priveşte asigurarea de echipament militar din cauza trecutului nazist, dar a afirmat că astfel de livrări sunt vitale pentru ca Ucraina să se apere de ceea ce a numit ”fascismul” rusesc. El a acuzat des Berlinul că întârzie să asigure arme.

El a lăudat contraofensiva rapidă a Ucrainei, dar a minimalizat orice sugestie conform căreia războiul s-ar apropia de un final. ”Este devreme să vorbim despre un sfârşit al acestui război”, a spus el.

Zelenski a afirmat că ar sprijini ideea reluării exporturilor de amoniac rusesc prin Ucraina, iniţiativă propusă de Naţiunile Unite, doar dacă Moscova dă în schimb Kievului prizonierii de război.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a respins, vineri, în Uzbekistan, cu un zâmbet, contraofensiva ucraineană, dar a avertizat că Rusia ar răspunde cu mai mare forţă dacă trupele sale ar fi supuse unor noi presiuni.

Zelenski a spus că a fost convins că livrările de arme străine către Ucraina ar fi căzut dacă Kievul nu lansa contraofensiva şi avansul teritorial nu impresiona alte ţări.

”Cred că este un pas foarte important care a influenţat, sau va influenţa, deciziile unor anumite ţări”, a declarat el.

Întrebat în a 205-a zi de război dacă a avut vreo şansă să se relaxeze, Zelenski a spus: ”Chiar aş vrea ca ruşii să se relaxeze”.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Cum se bea, de fapt, apa. Este o greșeală uriașă pe care o facem toți. Prea puțini români știu cum se realizează o hidratare corectă
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Mircea Badea, deconspirat de Carmen Brumă. Să-l mai credem?
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România: Silviu Prigoană a aflat…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru UDREA. Dezvăluirea care cutremură toată închisoarea
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Salvamont Prahova avertizează asupra riscului de avalanșe la altitudini mari
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni