Poliţiştii bucureşteni, victime ale răfuielilor mafiote

Nu de puţine ori agenţii de poliţie care au intervenit în răfuielile mafioţilor din Capitală, au sfârşit răniţi. Mai mult, în anul 2011, membrii unui clan temut din Bucureşti au forţat uşile unei dube a poliţiei în încercarea de a scăpa de închisoare, informează România TV.
Filip Stan
26 feb. 2013, 15:31
Poliţiştii bucureşteni, victime ale răfuielilor mafiote

În ianuarie 2011, oamenii legii au intervenit în cazul unei dispute violente între clanul sportivilor şi cel al lui Amet Metin. Cele două grupări s-au războit într-un cazinou din zona Berceni.

Oamenii legii au reuşit să-i prindă pe liderii interlopilor scandalagii. I-au dus în maşina poliţiei, însă nici acolo nu s-au potolit. Oamenii lui Metin au forţat uşa dubei şi au ieşit iar la bătaie.

În anul 2008, poliţiştii care au intervenit într-o confruntare a clanului Luptătorilor dintr-o discotecă din campusul studenţesc Regie, au fost împuşcaţi.

„Toţi cei din grupul Preda au coborât scările şi s-au îndreptat spre cei din grupul Mudava. Eu când am văzut că cele două grupuri se apropie, cu o mână am ţinut o persoană din grupul Mudava, iar cu cealaltă mână l-am împins pe Preda Eugen. În acel moment am auzit pocnituri şi concomitent o durere în zona coapsei stângi”, susţinea un agent care a intervenit în conflict.

Din 2008 şi până în 2012, în Bucureşti au avut loc zeci de bătăi ale clanurilor soldate cu victime. Motivul principal al scandalurilor dintre Clanul Sportivilor cu cel al Cămătarilor îl reprezintă lupta pentru supremaţie în lumea interlopă din Bucureşti.

Cât timp fraţii Cămătaru au fost la închisoare, sportivii au intrat pe teritoriul lor. Eliberarea Cămătarilor a dat startul răzbunărilor sângeroase.

DailyBusiness
Prețul argintului a luat-o RAZNA! A ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Sore a slăbit renunțând la un singur aliment! Cântăreața este foarte sexy acum!
Fanatik.ro
Acestea sunt ouăle care au rupt supermarketurile din România. Sunt aduse din Ucraina și au un preț ireal de mic
Capital.ro
Permis de conducere reînnoit din 2 în 2 ani. Legea nu-ți permite să conduci dacă nu faci testele
Playtech.ro
Fiica Biancăi Drăgușanu, uluitor ce transformare! Doamne cât de schimbată e Sofia
DailyBusiness
Investiții de MILIOANE de euro pentru modernizarea spitalelor. Ce a anunțat Adrian Câciu
Adevarul
Planeta Maimuțelor devine realitate: Un cimpanzeu celebru a măcelărit un bebeluș după ce l-a smuls din brațele mamei
wowbiz.ro
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
Trei zodii care vor avea o perioadă foarte bună. Surprize mari în ultima săptămână din septembrie
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
kanald.ro
„Abia putea respira” A condus 20 de km sub șoc anafilactic pentru a-și salva viața. Un bărbat de 80 de ani din Suceava a ajuns în ultima clipă la spital, de unul singur
Cancan.ro
Vlad Gherman rupe tăcerea, la 3 luni după nuntă! De ce nu se înțelege cu Oana Moșneagu: 'Nu poate să stea locului!' 😲
Playsport.ro
INCREDIBIL! Ea e fosta campioană româncă de la Roland Garros care s-a lăsat de tenis pentru a deveni chirurg la Floreasca! The Sun i-a prezentat povestea în detaliu
Capital.ro
UE a dat ORDIN! Mașinile pe benzină și motorină sunt INTERZISE! De când NU se mai vând
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
stirilekanald.ro
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de ce spune biserica". Experiența tulburătoare a unei avocate care a trecut prin moarte clinică
substantial.ro
Bundestagul aprobă un nou ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 447 milioane de dolari
MediaFlux
Românii care STAU la BLOC riscă AMENZI! REGULA esențială care NU trebuie ÎNCĂLCATĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Institutul Pasteur, o instituție de cercetare în declin: de la pionierat în Europa la doi angajați și pierderi financiare majore