Şeful statului a admis că l-a propus lui Pivniceru pe Daniel Morar pentru conducerea Parchetului General, în cadrul primelor discuţii avute cu ministrul de Justiţie. „Am avut mai multe discuţii cu ministrul Justiţiei înainte de prima desemnare şi i-am spus ‘Îl aveţi pe Morar, are dreptul să crească în carieră, a avut rezultate bune la DNA’. Dar după eşecul primei desemnări, nu am mai pomenit niciodată un nume. Aştept un procuror care să îndeplinească criteriile pe care le aşteaptă şi UE. Nu vrea doamna ministru, nu vrea, să mai găsească vreun procuror fără niciun dosar!”, a argumentat Băsescu.
Răspunzând unei întrebări legate de cei care ar putea fi agreaţi de ministrul Pivniceru pentru conducerea Parchetelor, Băsescu a răspuns: „Nu ştiu care sunt preferaţii doamnei Pivniceru. Ştiam că preferatul dânsei e pe la Camera de Comerţ. Credeţi că îl face pe Vlasov procuror general? Eu nu cred, din câte ştiu, este economist, nu jurist”.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, pe 14 februarie, la B1Tv, că i-a recomandat ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, numirea lui Daniel Morar ca procuror general, dar aceasta i-a răspuns „Niciodată”.
Răspunzând unei întrebări, el a confirmat că i-a recomandat Monei Pivniceru numirea lui Morar ca procuror general.
„Şi eu sunt absolut de acord că ţara asta nu are un singur procuror, şi doamna Pivniceru poate să-mi propună 30 de procurori la fel de respectabili ca Morar, problema este că nu sunt aşa de cunoscuţi (…) Am propus-o ca o variantă de a stinge rapid şi credibil un punct”, a susţinut Băsescu.
El a menţionat că propunerea sa o fost făcută înainte de publicarea raportului MCV şi încă este valabilă.
„Doamna Pivniceru mi-a spus foarte deschis: «Niciodată»”, a relatat preşedintele.
Şeful statului a mai afirmat în privinţa posibilelor propuneri de procurori că „Morar şi încă doi-trei sunt cunoscuţi” prin perspectiva dosarelor soluţionate.