Detaliul observat de către teologul Valentin Guia în scandalul „Visarion Alexa”: „Sunt lucruri care nu se leagă!” | EXCLUSIV

Teologul Valentin Guia i-a criticat dur, la pachet, pe preotul Visarion Alexa, dar și pe femeia care a făcut denunțul la Poliție. 
Andi Miron
20 sept. 2022, 12:51
Detaliul observat de către teologul Valentin Guia în scandalul „Visarion Alexa

Visarion Alexa a păcătuit în repetate rânduri, susține Valentin Guia. Preotul a încălcat Taina Căsătoriei, dar și Taina Spovedaniei, susține teologul.

„Erau de doi ani de zile împreună (n.r. – preotul și enoriașa), asta se știe deja. Sunt câteva lucruri care din punct de vedere bisericesc nu se leagă. Niciodată spovedania nu se face noaptea! Există o rânduială bisericească. 

Să ne aducem aminte că Spovedania este una dintre cele Șapte Sfinte Taine, care se face doar în Sfânta Biserică! Se poate proceda altfel doar în cazuri excepționale, de exemplu pentru oameni care sunt pe patul de moarte. Nu se face spovedanie în afara Bisericii sau pe internet, pe WhatsApp, Facebook și așa mai departe! În Biserică se creează acea stare bisericească, ce ajută omul să se căiască”, a declarat Valentin Guia, pentru site-ul RomâniaTV.net.

 

Valentin Guia susține că în scandalul „Visarion Alexa” există doi vinovați

 

De asemenea, teologul susține că și femeia a greșit pentru că nu a anunțat imediat superiorii ierarhici ai preotului, imediat după derapaj.

„Eu consider că această femeie e influențată de entități malefice. Nu ai cum să pui mâna pe ea și să nu urle! Dacă era femeie credincioasă, trebuia să meargă imediat la episcopul locului.

Cel mai mult are de suferit Sfânta Biserică a lui Hristos în acest scandal. Necuratul știe să pună anumite persoane în astfel de situații”, a mai punctat Guia, pentru România TV.

De asemenea, Valentin Guia a solicitat ca preotul Visarion să fie cât mai rapid demis, de conducerea BOR.

 

Controverse în scandalul „Visarion Alexa”

Visarion Alexa, originar din Bacău, cu parohie în București, cartierul Militari, a fost acuzat de agresiune sexuală de o femeie în vârstă de 37 de ani. Momentan, preotul este suspendat de conducerea BOR.

Mai multe informații controversate au reieșit până acum, din anchetă: cei doi ar fi avut o relație mult prea apropiată de doi ani de zile, Taina Spovedaniei era făcută și în afara Bisericii, preotul o pipăia pe femeie în zone intime. Potrivit informațiilor din anchetă, femeia a fost pipăită în zonele interzise în cel puțin trei ocazii.

„(n.r. – Enoriașa) A depus plângerea pe 20 iulie, adică în ultima zi în care se putea formula plângere (…)”, a declarat avocatul preotului Visarion Alexa.

Spynews
Obiectul cu care a fost înmormântată prințesa Diana. Avea o semnificație specială pentru ea
Bzi.ro
Denisa Nechifor a făcut spectacol la piscină, în costum de baie! Cum se păstrează focoasa brunetă, la 40 de ani
Fanatik.ro
Cine deține, de fapt, lanțul de farmacii Tei din București. Puțini români știu cine se află în spatele mega-afacerii
Capital.ro
Se schimbă buletinele. Tot ce e emis înainte de 1 ianuarie 2024 nu se mai folosește
Playtech.ro
„E prima oară când dau Like la un WC”. Un bărbat și-a făcut toaletă în fundul curții, apoi a...
DailyBusiness
Vestea cea mare pentru toamna 2024. Apare un nou tip de program „Rabla” pentru români
Adevarul
Valoarea de la care o casă sau o maşină devine bun de lux şi se plăteşte impozit în plus. Data limită pentru Formularul 216
Spynews
Irinel Columbeanu, abandonat în azil! Afaceristul ar fi fost părăsit de prietenii lui și trece prin clipe grele
Spynews
Dulce împăcare! Dana Roba este din nou împreună cu Beniamin! Nu au rezistat prea mult timp unul fără celălalt / FOTO
Evz.ro
Fără aparate de condiționat pe fațadele clădirilor. Legea, în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Ego.ro
Oana Zăvoranu, imaginile pe care le-ar vrea ȘTERSE! Cum a ajuns să arate azi Querida, la 51 de ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy șefă de federație a recunoscut, la 49 de ani, compromisurile și sacrificiile pe care le face pentru a arăta așa
wowbiz.ro
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut ascuns faptul că este tată
Cancan.ro
Pensie de 100.000 de lei pe lună după recalculare. Ce meserie a avut românul care o încasează
Playsport.ro
Apariție interzisă la propria nuntă?! Prea fierbinte! Cum s-a îmbrăcat "Perla Banatului" la cununia cu Marius Constantin
kanald.ro
Sebastian, de la „Casa iubirii”, în lacrimi după cearta cu Roberta: „Nu mă simt bine, îmi este rău!”
Capital.ro
Este interzisă instalarea aparatelor de aer condiționat pe fațadele clădirilor! Se dau amenzi usturătoare.
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Jordan Chiles, imagini incendiare, în bikini, în plin scandal cu medalia Anei Bărbosu
stirilekanald.ro
Șocant de ce a murit de fapt Sorin Nazîru, la 16 ani! 'Paracetamol și apă rece puteam să-i dau și eu'
substantial.ro
Cercetătorul Vincent Lyne dezvăluie posibila locație a epavei zborului MH370
MediaFlux
CEA MAI MARE PENSIE după recalculare. O primește o persoană care a lucrat DOAR 18 ANI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...