Serghei Şoigu, imediat după mobilizarea decretată de Putin: „Rusia este astăzi în război cu tot Occidentul”

Rusia este în prezent în război cu întreg Occidentul, a declarat miercuri ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu.
Daniel Spătaru
21 sept. 2022, 10:19
Serghei Şoigu, imediat după mobilizarea decretată de Putin:

„Astăzi suntem în război nu doar cu Ucraina, ci cu întreg Occidentul. Pentru că unele dintre armele pe care le avea Ucraina s-au terminat deja, iar ţara este acum alimentată masiv cu armament din Vest”, a spus Serghei Şoigu, imediat după anunţul de mobilizare parţială făcut de Vladimir Putin.

Referitor la acest aspect anunţat de liderul de la Kremlin, ministrul Apărării de la Moscova a ţinut să specifice că „studenții și recruții nu sunt supuși mobilizării parțiale”. În acelaşi timp, el a enumerat categoriile de cetăţeni care vor fi chemaţi sub arme, fiind vorba de rușii care au deja experiență de luptă şi, în plus, în această categorie sunt incluse persoane cu specialităţi militare utile armatei. În total, potrivit lui Şoigu, vor fi chemați sub arme aproximativ 300.000 de rezerviști.

Citeşte şi Vladimir Putin a anunţat mobilizarea parţială în toată Rusia. Anunţul preşedintelui îndreaptă omenirea spre un mare război

Mobilizarea parțială nu îi va afecta pe cei care în prezent sunt în serviciul militar obligatoriu.

Totodată, în timpul discursului său, Şoigu a declarat că armata rusă a pierdut 5.937 de militari în timpul operațiunii speciale din Ucraina. „Recunosc că nu am mai vorbit de mult despre asta: despre pierderile noastre. Pierderile noastre în cadrul operațiunii speciale s-au ridicat la 5.937 de oameni”, a spus Şoigu, subliniind că armata rusă își îndeplinește cu curaj datoria în timpul operațiunii speciale. Cât despre răniți, aproape 90% dintre ei s-au întors deja la serviciu, a adăugat el, citat de meduza.

Totodată, șeful Ministerului Apărării al Rusiei susține că Ucraina și-a pierdut deja jumătate din armată în timpul războiului: 61.207 morți, 49.368 răniți.

DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Spynews
Tzancă Uraganu, momente de tandrețe, în mașină, cu Laura Vass! Cum i-au surprins la ceas de seară, paparazzii Spynews.ro
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Mașina specială care va fi lansată în curând în România. Puțini au auzit de acest brand
Capital.ro
Ordin UE. Kit de supraviețuire pentru 3 zile. Românii trebuie să pună și bani numerar deoparte
Playtech.ro
Cum se calculează pensia dacă ai contribuit în două țări diferite. Cât contează anii lucrați în străinătate
DailyBusiness
Ciocolata care i-a fascinat pe români după căderea lui Nicolae Ceaușescu revine la raft în România
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Jo susține că ar fi fost amenințată de Gheboasă: “Lasă că ne întâlnim noi…”. Motivul banal din care a început totul
Spynews
Horoscopul lunii aprilie, cu astrologul Remus Ionescu. Ce se întâmplă în viața fiecărei zodii
Evz.ro
Decizie cu impact major a Guvernului. Documentul care face dreptate pentru milioane de români
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
A apucat doar să mai strige. Șeful Salvamont Predeal ar fi suferit un infarct după ce a fost atacat de urs chiar pe stradă
Cancan.ro
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu național. Marele cântăreț a murit pe scenă: A fost vocea și inima acestor meleaguri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Sondaj Verifield: Surpriza de pe locul 2 la prezidențiale. Pe cine ar vota românii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cifrele lui Nicușor spun lucruri trăsnite: ce facem, ne ducem după „fenta” cu Ponta?