Încep CONCEDIERILE în 16 companii din energie. Vezi LISTA companiilor vizate de Guvern

Guvernul începe un program de concediere de angajaţi din 16 companii din sectorul energetic, în baza unor proiecte de restructurare şi reorganizare care vor fi aplicate în intervalul 2013-2018, salariaţii concediaţi urmând să beneficieze de plăţi compensatorii şi venit lunar de completare.
Iulian Tudor
27 feb. 2013, 09:17
Încep CONCEDIERILE în 16 companii din energie. Vezi LISTA companiilor vizate de Guvern

Un document obţinut de Mediafax relevă că sistemul de protecţie socială care va fi acordat acordat persoanelor ce urmează să fie disponibilizate prin concedieri colective începând cu acest an şi până în 2018, ca urmare a restructurării şi reorganizării unor companii de stat, a fost deja pregătit de Guvern şi urmează să fie introdus în perioada imediat următoare.

„Analizele economico-financiare efectuate la nivelul fiecărei companii naţionale au conturat perimetrele miniere de perspectivă, precum şi cele ce urmează a fi închise. Drept urmare, fiecare operator economic va întocmi un program de restructurare prin care va stabili numărul de salariaţi ce urmează a fi disponibilizaţi în perioada 2013-2018 şi care vor beneficia de protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective. Scopul constă în reorganizarea activităţii societatilor comerciale şi, de asemenea, un preţ competitiv al energiei electrice şi termice, care presupune disponibilizarea unui număr de salariaţi„, se arată în document, fiind invocate totodată şi angajamentele asumate de Guvern în faţa Fondului Monetar Internaţional

Documentul, elaborat sub forma unui proiect de ordonanţă de urgenţă, stabileşte că societăţile care pot efectua concedieri colective şi numărul de salariaţi ce urmează să fie disponibilizaţi se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, dacă există un program de restructurare sau reorganizare aprobat, astfel încât concedierea colectivă să nu depăşească termenul de 31 decembrie 2018. Acelaşi document include însă şi o listă de 16 companii care au sau vor avea programe de restructurare sau reorganizare aprobate până în anul 2018.

Pe această listă au fost incluse Complexul Energetic Hunedoara, Societatea Naţională de Închidere Conservare Mine Valea Jiului, Compania Naţională a Uraniului, Complexul Energetic Oltenia, Societatea Naţională a Sării, Societatea Naţională a Huilei Petroşani, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin, Compania Nationala a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest Deva, cu filialele sale, Cuprumin Abrud, Băiţa Ştei, Societatea Naţională a Cărbunelui Ploieşti, cu filialele sale, Termoelectrica, Electrocentrale Grup, Electrocentrale Galaţi, Electrocentrale Bucureşti, Electrica, cu filialele sale, şi Transelectrica, de asemenea cu filialele sale.

În document este introdusă şi o listă a companiilor care pot angaja salariaţi concediaţi colectiv, dar numai la activităţi de conservare, închidere, ecologizare şi monitorizare postînchidere a minelor. Pe această listă figurează Minvest Deva, Societatea Naţională de Închidere Mine Valea Jiului, Remin Baia Mare, cu filialele sale, Compania Naţională a Uraniului Bucureşti, Societatea Naţională a Cărbunelui Ploieşti, cu filialele sale, Complexul Energetic Oltenia, Societatea Naţională a Sării Bucureşti, Cuprun Min Abrud, Băiţa Ştei.

Programele de restructurare vor include obligatoriu „salariaţii care se încadrează în prevederile Legii 263/2010 privind pensia pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, măsura aplicându-se inclusiv membrilor aleşi în organele executive de conducere ale organizaţiilor sindicale”, se arată în document.

Persoanele concediate vor primi indemnizaţie de şomaj, venit lunar de completare şi plăţi compensatorii acordate în conformitate cu prevederile contractelor de muncă aplicabile la nivelul fiecărei societăţi.

Venitul lunar de completare se stabileşte odată cu indemnizaţia de şomaj şi este egal cu diferenţa dintre salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, şi nivelul indemnizaţiei de şomaj.

Venitul de completare se acordă lunar, pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de vechimea în muncă a persoanelor concediate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, respectiv pe 12 luni, pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 3 -10 ani, pe 20 de luni, pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 10 şi 15 ani, pe 22 de luni, pentru salariaţii care au o vechime în muncă cuprinsă între 15 şi 25 de ani, şi pe 24 de luni, pentru salariaţii care au o vechime în muncă de peste 25 de ani.

Pot beneficia de plăţi compensatorii numai persoanele care au încheiat contracte individuale de muncă pe durata nedeterminată cu cel puţin 36 luni înainte de data concedierii. Beneficiază de protecţie socială şi persoanele care au fost preluate prin protocol de alte societăţi dacă au încheiat contracte individuale de muncă pe durata nedeterminată cu societăţile de la care au fost preluate, în perioada prevăzută, şi cele care au fost preluate de societăţile rezultate în urma divizării sau a altor forme de reorganizare a societăţilor, dar din nou dacă au încheiat contracte individuale de muncă pe durata nedeterminată cu societăţile supuse divizării sau altor forme de reorganizare în perioada prevăzută.

Nu pot beneficia persoanele care au mai primit plăţi compensatorii acordate urmare a unui plan de concediere colectivă, indiferent de actul normativ prin care a fost reglementată concedierea colectivă.

După expirarea perioadei de acordare a indemnizaţiei de şomaj, persoanele concediate beneficiază, până la încheierea perioadei stabilite în funcţie de vechime, de un venit lunar de completare egal cu salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

Nu beneficiază de venit lunar de completare persoanele care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru stabilirea indemnizaţiei de şomaj.

În perioada în care primesc venitul lunar de completare, persoanele beneficiare rămân în evidenta agenţiilor pentru ocuparea forţei de munca în a căror raza teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, resedinţa, până la încetarea plăţii, şi sunt obligate să se prezinte lunar, pe baza programării, sau ori de câte ori sunt solicitate la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă, să comunice în termen de 3 zile agenţiei pentru ocuparea forţei de munca la care sunt înregistrate orice modificare a condiţiilor care au condus la acordarea drepturilor şi să caute „activ” un loc de muncă, precum şi să participe la serviciile pentru stimularea ocupării şi de formare profesională oferite de agenţia pentru ocuparea forţei de munca la care sunt înregistrate.

În situaţia persoanelor care în perioada în care beneficiază de indemnizaţie de şomaj doresc să caute un loc de muncă pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene şi au primit aprobare pentru menţinerea plăţii indemnizaţiei de şomaj din partea agentiilor pentru ocuparea forţei de munca la care sunt înregistrate, plata venitului lunar de completare se suspendă pe o perioada de cel mult 3 luni de la data obţinerii aprobării.

Plata venitului lunar de completare încetează la data refuzului nejustificat de a se încadra într-un loc de muncă conform pregătirii sau nivelului studiilor, a refuzului nejustificat de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională, la serviciile de consiliere şi mediere oferite de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă la care persoanele sunt înregistrate sau la data întreruperii acestora din motive imputabile persoanei şi la data depistării faptului că prestează activităţi lucrative fără forme legale.

Se consideră refuz nejustificat primirea unui salariu egal sau mai mic decât venitul lunar de completare şi neparticiparea la programe de reconversie profesională furnizate gratuit de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă sub formă de servicii de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare şi specializare.

Nu se consideră însă refuz nejustificat starea de sănătate necorespunzătoare pentru prestarea unei munci, justificată în baza unui certificat medical, confirmat de comisiile de expertiză medicală şi prezentat de persoanele în cauză, în termen de 30 de zile de la intervenirea acesteia.

Inspecţia Muncii are obligaţia de a comunica Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, după efectuarea controalelor, numele şi prenumele, adresa şi codul numeric personal ale persoanelor depistate că prestează activităţi fără forme legale.

La rândul lor, angajatorii care refuză încadrarea în muncă a persoanelor beneficiare de venit lunar de completare au obligaţia de a anunţa în termen de 3 zile agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, în evidenţa cărora s-au aflat aceste persoane, motivul refuzului.

Prin derogare de la Legea privind reforma în domeniul sănătăţii, pe perioada venitului de completare persoanele concediate sunt asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu plata contribuţiei din alte surse.

Venitul lunar de completare are acelaşi regim de impozitare ca şi indemnizaţia de şomaj.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Orașul din România în care se deschide o nouă fabrică gigant. Vor fi sute de locuri de muncă, germanii au făcut o investiție de zeci de milioane de euro aici
Capital.ro
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Playtech.ro
DOLIU în muzică! Marele artist A MURIT! Fanii nu-și pot reveni!
DailyBusiness
ALERTĂ DE CUTREMUR! Două seisme au avut loc în România
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
A avut un ciob de sticlă înfipt în ficat, timp de nouă ani. Cum a supraviețuit
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
BREAKING | Crima care a zguduit Buzăul. Și-a ucis soția cu toporul când a auzit ce dorea să facă. Martor la incident a
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate fi transferat în România
Capital.ro
Când se dă permisul de conducere înapoi? Lege nouă pentru șoferii din România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Primăria Capitalei a consolidat o singură clădire cu risc seismic în ultimii 3 ani. Nicușor Dan anunță măsuri suplimentare de evaluare
MediaFlux
ANAF va CONTROLA TOȚI românii! Vom avea CNP FISCAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!