Europarlamentarul PSD Dan Nica: România este pregătită de 11 ani să intre în Schengen

Delegația PSD din Parlamentul European solicită o dezbatere în plenul Parlamentului European și o rezoluție a acestui for pentru soluționarea aderării României la Spațiul Schengen, a anunțat eurodeputatul Dan Nica, liderul delegației social-democrate. Demersul e susținut de Grupul politic S&D, președinta acestuia considerând că, în acest caz, "răbdarea are o limită".
Alina Costache
22 sept. 2022, 16:11
Europarlamentarul PSD Dan Nica: România este pregătită de 11 ani să intre în Schengen

„Azi se împlinesc 11 ani de când România a solicitat oficial aderarea la Spațiul Schengen și, încă de atunci, România îndeplinește toate criteriile tehnice de aderare. Sunt 11 ani în care România a aplicat și a respectat toate prevederile acquis-ului Schengen, controlând și protejând granițele externe ale Uniunii. Cu toate acestea, fără niciun motiv obiectiv, Consiliul continuă să evite luarea unei decizii. Acest lucru este cu atât mai sfidător în actualul context geopolitic și de securitate”, a declarat Dan Nica.

Președinta Grupului Social-Democraților europeni, alături de Delegația PSD din Parlamentul European, precum și delegațiile bulgară și croată au cerut o dezbatere și un vot pentru o rezoluție în plenul Parlamentului European, privind aderarea celor trei state la Spațiul Schengen. Delegațiile solicită introducerea acestui punct pe ordinea de zi a plenarei europarlamentare din 3-6 octombrie 2022.

Iratxe Garcia Perez, liderul social-democraților europeni din Parlamentul European, consideră: “Să ții România și Bulgaria să aștepte 11 ani la ușă, fără niciun motiv obiectiv, nu e demn pentru imaginea Uniunii. Azi se împlinesc 11 ani de când cererea lor pentru a adera la Schengen a fost blocată de Consiliu, în pofida faptului că îndeplinesc toate criteriile. Răbdarea are o limită și prietenii noștri români, bulgari și croați au așteptat destul. Dorim ca Parlamentul European să discute acest subiect și ca Parlamentul European să pună presiune pe statele membre pentru a debloca această situație injustă”.

„Atât poziția Parlamentului, cât și a Comisiei Europene sunt clare. Cele trei state membre îndeplinesc toate criteriile pentru a adera la spațiul european de liberă circulație. De aceea, propunem și o rezoluție a Parlamentului European pentru a cere Consiliului UE să supună la vot, până la sfârșitul anului, aderarea României la Schengen”, a precizat europarlamentarul Dan Nica.

Spynews
Breaking news! Gigi Becali a făcut accident! La 5 metri în față, a fost nevoie de SMURD și pompieri
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care rupe topul în România și e foarte apreciat în întreaga lume. Leonardo DiCaprio are un rol fenomenal în el
Capital.ro
Nu vrea obligație pentru proprietarii de case. Iohannis refuză legea. A decis azi, 17 iulie
Playtech.ro
ȘOC! Artista care și-a cumpărat LOC DE VECI: ”Am statuie, mă așteaptă!”
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
Cine este Marina, femeia care a fost găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, în Brăila. Ucisă la doar 41 de ani | FOTO
Spynews
Cine este Yulia Vlasova, iubita de 28 de ani a lui Johnny Depp. Rusoaica e un fotomodel de o frumusețe răpitoare | FOTO
Evz.ro
Ikea retrage un anumit produs din motive de siguranță. Există riscul de incendiu
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Se modifică vârsta de pensionare: La ce vârstă vor putea ieși femeile la pensie în 2024
Capital.ro
Plată FĂRĂ numerar. Devine obligatoriu în toată România. Guvernul dă ordin
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
substantial.ro
Ministrul Energiei convocă ședință cu producătorii de energie pentru a discuta despre investiții și stocare
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'