Ţinutele Primei Doamne a României, Carmen Iohannis, au fost, şi de data asta, în centrul atenţiei. Prima Doamnă a optat pentru două ținute albe, creaţii ale designerului Andreea Ţincu. Prima rochie este lungă până la genunchi, cu o croială în A. Ținuta a fost completată cu o pereche de sandale negre și o poșetă în aceeași nuanță. Ca accesorii, Carmen Iohannis a optat pentru un lănțișor elegant.
În cadrul recepției, Prima Doamnă a ales o ținută asemănătoare celei de la întâlnirea anterioară. Rochia aleasă a fost tot în nuanță de alb imaculat, dar, de această dată, fără mâneci, cu un decolteu rotunjit și cu un model în partea din față, care i-a complimentat silueta. Ca accesorii, Prima Doamnă a optat pentru un colier fin și o pereche de cercei. Pentru recepţie, a adoptat un machiaj mai îndrăzneţ și a purtat un ruj de un roșu aprins.
Ţinuta lui Carmen Iohannis a contrastat uşor cu cele ale celor prezenţi, ţinuta ei fiind mai lejeră și mai puţin sobră decât a celorlalţi.
Prima Doamnă a României a fost foarte jovială la întâlnirea cu omoloaga sa din SUA, mai ales că cele două au multe în comun, pe lângă faptul că sunt prime doamne. Carmen Iohannis și Jil Biden sunt amândouă profesoare de engleză.
Și de această dată, la postarea președintelui Klaus Iohannis de pe Facebook au fost multe comentarii în care el și si soția lui sunt criticați.
‘Tot un zâmbet sunteți… și România vai de ea…’, ‘Faina poza. Dar cu ce ne încălzește pe noi… multumim pt nimic…’, ‘Cam șifonată rochia doamnei în alb. O fi avut parte de ceva acțiune înainte de poză?‘, sunt doar câteva dintre comentariile primite.