Se dau banii înapoi pentru facturile umflate. Anunţ oficial de la ANRE

ANPC anunţă acţiuni de control, în urma creşterii numărului de reclamaţii legate de modul de calculare a facturilor la energie electrică
Filip Stan
24 sept. 2022, 12:47
Se dau banii înapoi pentru facturile umflate. Anunţ oficial de la ANRE
Noi plafoane de preţ la curent electric şi gaze de la 1 aprilie. Cum se vor calcula facturile de acum încolo. Milioane de români sunt afectaţi de modificări

Cei care au plătit în avans peste 100 de lei pentru factura de electricitate vor primi banii înapoi, anunță Zoltan Nagy, vicepreședintele ANRE.

Acesta a explicat condițiile în care românilor li se vor restitui banii: „Există o prevedere în ordonanța 27. După ce se închide anul 2022, când avem tot consumul pe anul 2022, ceea ce se întamplă la sfârșitul lunii ianuarie 2023 – cei care trec dintr-o categorie în alta, în jos, adică au fost între 100 și 300 și au reușit să reducă sub 100 consumul mediu lunar, pe 2022 ,a fost sub 100, în luna februarie li se restituie diferența.

Și la fel, și cei care au fost peste 300 și reușesc să intre sub 300, în 2022, în februarie vor primi diferențele plătite. Se vor restitui de către furnizori si furnizorii vor primi diferența de la bugetul de stat”, a declarat Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte al ANRE.

Facturile la energie vor avea un nou mod de calcul. Ce decizie a luat coaliţia de guvernare şi cât vor plăti românii
Controale ANPC la furnizorii de energie electrică

Zilele trecute, ANPC a anunțat că a demarat controale, în întreaga țară, la furnizorii de energie electrică, pentru a verifica modul în care sunt calculate facturile emise către consumatori.

Reprezentanții ANPC au precizat că verificările au loc, în condițiile în care a crescut numărul de reclamații făcute de consumatori în legătură cu modul de calculare a facturilor la energie electrică.

ANPC reaminteşte consumatorilor că procedura atunci când au o nemulţumire legată de modul în care a calculată o factură este să ia mai întâi legătura cu operatorul economic care furnizează acest serviciu, iar dacă acest dialog sau informaţiile primite nu sunt satisfăcătoare să completeze formulare de sesizare de pe site-ul instituţiei.

Secretarul de stat în Ministerul Energiei Dan Drăgan a declarat, marţi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre consumatorii care au primit facturi de regularizare, din cauza necitirii contoarelor o perioadă lungă de timp, că vina este cu siguranţă a operatorului de distribuţie, care trebuie să îşi asume eroarea, iar două instituţii sunt îndrituite să aplice legea şi să ia măsurile corespunzătoare, respectiv ANRE şi ANPC.

Câţi bani plăteşti la curent dacă ţii mereu centrala în priză. Trucurile care te salvează de facturile uriaşe
”Referitor la faptul că unii dintre consumatori au primit facturi de regularizare, datorită necitirii contoarelor o perioadă lungă de timp, cu siguranţă vina este a operatorului de distribuţie care trebuie să îşi asume această eroare. Este foarte important ca facturarea energiei, această regularizare, să se facă împărţită pe tot intervalul pe care îl acoperă, pentru că preţul energie nu este cel din momentul acesta şi regularizarea se întinde pe o perioadă mai lungă de timp”, a spus secretarul de stat.

Dan Drăgan a precizat că, conform reglementărilor legale în vigoare, Mnisterul Energiei nu poate să controleze şi să penalizeze companiile dacă deviază de la un comportament normal sau realizează anumite deviaţii faţă de reglementările în vigoare. ”Cu siguranţă este o eroare faptul că nu s-au citat şi nu s-au măsurat consumurile în perioadele normale, cum sunt ele stabilite prin reglementare şi aici două instituţii sunt îndrituite să aplice legea şi să ia măsurile corespunzătoare, vorbim de ANRE şi de ANPC”, a spus el.

Reprezentantul Ministerului Energiei a precizat că, din păcate, ministerul poate doar să sesizeze aceste instituţii şi să le roage să găsească împreună soluţii pentru ca aceste lucruri să nu se mai întâmple.

”Citirea, autocitirea de către consumator este un procedeu prin care se realizează o dublă verificare a datelor pe care operatorul, în mod normal trebuie să le citească la numite intervale de timp”, a mai spus secretarul de stat.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Alegeri prezidențiale. Nicolae Ciucă, primul candidat care a votat
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la vot în timp real
substantial.ro
Senatorul american Mike Rounds: Nu se poate avea încredere în Rusia pentru negocieri de pace cu Ucraina
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy