Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a anunţat luni că a convocat la Bucureşti, toţi inspectorii şcolari generali din toate judeţele României pentru a comunica instrucţiuni clare în legătură cu condiţiile asigurate în toate şcolile din ţară pe perioada sezonului rece şi a dat asigurări că vor fi asigurate condiţii de funcţionare a şcolilor în perioada sezonului rece. Ministrul a mai spus că nu se justifică sub nicio formă demersuri precum iniţiativele izolate, la nivel local, care doresc să includă reducerea temperaturii în şcoli sau chiar trecerea în online.
”Am convocat astăzi, la Bucureşti, toţi inspectorii şcolari generali din toate judeţele României pentru a comunica instrucţiuni clare în legătură cu condiţiile asigurate în toate şcolile din ţară pe perioada sezonului rece”, a transmis Cîmpeanu pe Facebook.
Bursa de performanță, de merit, de studiu și bursa de ajutor social în anul şcolar 2022 – 2023. Modele de cerere şi criterii de acordare
Ministrul afirmă că Guvernul asigură plata diferenţelor de preţ pentru orice eventuală fluctuaţie a costului la energie. ”În aceste condiţii nu se justifică sub nicio formă demersuri precum iniţiativele izolate, la nivel local, care doresc să includă reducerea temperaturii în şcoli sau chiar trecerea în online a sistemului de învăţământ. Toate inspectoratele şcolare judeţene vor lua legătura cu autorităţile locale pentru a se asigura de respectarea dreptului la educaţie”, a spus ministrul Educaţiei.
El a precizat că aceste demersuri vor fi realizate în coordonare cu prefecturile. Proiectul Legii educaţiei “România Educată” prevede creşterea de 4 ori a costului standard pentru cheltuielile materiale din care se acoperă cheltuielile cu energia, mai arată ministrul.
”Alături de asigurarea transportului elevilor, de sistemul de burse şcolare şi de extinderea programului Masa Caldă, asigurarea funcţionării şcolilor este o preocupare majoră a Guvernului României”, mai menţionează Sorin Cîmpeanu.