Marius Budăi, anunţ ferm: „Nu vor avea salariile majorate. Ăsta este adevărul acum”

Marius Budăi, ministrul Muncii, a adus clarificări privind votul din Senat legat de creșterea salariilor parlamentarilor.
Filip Stan
27 sept. 2022, 06:13
Marius Budăi, anunţ ferm:

Marius Budăi a anunțat că salariile parlamentarilor nu vor fi majorate. În Plenul Senatului a fost adoptat miercuri un proiect legislativ prin care demnitarii şi aleşii locali urmează să primească indemnizaţii mărite. Inițiativa a trecut cu 92 de voturi pentru, 22 împotrivă și patru abţineri.

Senatorii UDMR Turos Lorand şi Fejer-Laszlo Odon, care sunt și autorii amendamentului admis la comisia de specialitate şi adoptat în plen, au precizat că scopul urmărit este de „eliminare a inechităţilor existente în acest moment”. Senatul este prima Cameră legislativă sesizată.

Budăi a declarat că nici în următorii 20 de ani salarile parlamentarilor nu vor fi majorate. Întrebat despre demersul respectiv, social-democratul a făcut câteva clarificări.

„Nu au crescut veniturile demnitarilor. Să punem adevărul acolo unde este. A fost o discuție pe un amendament, pe care eu personal nu l-am văzut, la Senat. Am văzut poziția fermă a lui Marcel Ciolacu. Deci la momentul actual când vorbim, demnitarii nu au salariile crescute. Şi nu le vor avea.

Oameni au fost informați eronat voit de alți politicieni. Nu vor avea salariile majorate. Ăsta este adevărul acum. Adevărul este unul simplu: astăzi nu avem majorate salariile şi nu le vom avea nici în viitorul apropiat.

În actuala sesiune parlamentară, care înseamnă până la 31 decembrie, salariile demnitarilor nu se vor majora. Şi dacă încălzește pe cineva nici pe următorii 20 de ani”, a spus Marius Budăi în cadrul emisiunii „Subiectiv”.

„PSD va propune în cadrul Coaliției de guvernare ca prevederile proiectului de lege adoptat de Senat referitoare la actualizarea salariilor demnitarilor să nu se aplice parlamentarilor și altor categorii de bugetari, ci doar aleșilor locali.

Dacă în privința acestora din urmă o actualizare este justificată având în vedere că nivelul de salarizare este mai scăzut iar calculul încă se face prin raportarea la salariul minim din 2018, în cazul parlamentarilor și altor șefi de instituții publice o astfel de măsură ar fi neadecvată, în actualul context economic”, se arată într-un comunicat de presă al partidului.

Scenariu negru anticipat de către economistul Mircea Coșea, pe fondul crizei din energie: „Se vor închide firme, românii vor deveni șomeri!”
PSD a amintit că, la votul din Senat, au atras atenția asupra acestui aspect chiar prin intervenția liderului grupului senatorilor social-democrați, Radu Oprea: „Propunerea Partidului Social Democrat în Guvernul României va fi ca din Anexa IX să fie supus acestei reglementări doar punctul C”, respectiv punctul care se referă numai la aleșii locali.

Marius Budăi: Nu putem, efectiv nu se poate trăi cu salariul minim în România / 3.000 de lei, varianta discutată cu partenerii sociali

Ministrul Muncii, Marius Budăi, afirmă că ”efectiv nu se poate trăi cu salariul minim în România”, varianta discutată cu partenerii sociali pentru anul viitor fiind de 3.000 de lei.

”Cred că se impune să luăm măsura de majorare a salariului minim. Repet, impune şi contextul economic şi cel social”, a declarat, sâmbătă seară, la Digi 24, Marius Budăi.  Acesta a precizat că înţelege temerile medului de afaeri şi ale angajatorilor, dar ”trebuie să înţeleagă şi dumnealor că şi angajaţii trebuie să îşi plătească utilităţile ca şi ei, trebuie să îşi ducă copiii la şcoală şi trebuie să îşi hrănească copiii”.

Încep concedierile în România! Criza energetică face ravagii în industrie, Chimcomplex dă afară 400 de salariaţi, aproximativ 20% din total!

Ministrul a precizat că au pornit discuţiile în Comisia de Dialog Social de la Ministerul Muncii, propunerea PSD pentru salariul minim fiind de 3.000 de lei.  ”Propunerea Partidului Social Democrat pentru măsurile din această iarnă, pe lângă creşterea pensiilor, este de 3.000 de lei şi cu cei 200 de lei scăzuţi din taxare, adică sub 2.800 taxaţi şi 200, nu. Este clar un impact pozitiv, şi asupra angajaţilor şi chiar asupra angajatorilor, pentru că (…) se plâng de lipsa forţei de muncă. Nu putem să… nu putem, efectiv nu se poate, nu se poate trăi cu salariu minim în România”, a mai afirmat ministrul.

Spynews
Cum arată casa prezentatorului de la Insula Iubirii. Radu Vâlcan și Adela Popescu au finisaje premium și au dat pe o baterie de baie 8000 de lei
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Horoscop rune 29 iulie – 4 august 2024. Mihai Voropchievici dezvăluie ce zodie e sub semnul Uraganului
Capital.ro
Viktor Orban a anunțat din România. Ungurii, obligați să recunoască: România e cea mai importantă
Playtech.ro
Gest superb! Cum a ”salvat-o” Nadia Comăneci pe Serena WIlliams la ceremonia JO de la Paris
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Viața de playboy a lui Petru Groza, în anii '50. Se fălea cu amantele de lux: „Îmi permit să fiu necredincios, dar numai cu ceva mai tânăr”
Spynews
Am aflat cine este noul iubit milionar al Emei Uta! Și-au dat întâlnire în mare secret la Mykonos | EXCLUSIV
Spynews
Bella Santiago a fost jefuită! Hoții i-au furat banii strânși în câteva luni. Artista a povestit totul, la Știrile Antena Stars |VIDEO
Evz.ro
Ceaușescu a construit ilegal Casa Poporului. Mărturiile fostului arhitect-șef al Bucureștiului
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala vieţii'
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
UE a dat ordin. Se introduce un nou CARD. România va fi obligată să îl folosească
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
FSB DEJOACĂ ATACURI TERORISTE ÎN DAGHESTAN: TREI SUSPECȚI ARESTAȚI ÎN KASPIK
MediaFlux
TRUMP ÎNCEPE RĂZBOIUL dacă ajunge PREȘEDINTE: VA FI ȘTEARSĂ de pe HARTĂ
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!