„Traian Băsescu nu poate fi imaginat ascultând muzică clasică, contemplând sculpturi sau citind încă o dată ‘Levantul’. Domnia sa este un om unidimensional: politică. Ăsta e singurul lucru care îi pompează adrenalină şi îl ţine în viaţă, nu-l interesează altceva. Traian Băsescu n-a avut niciodată de gând să plece din politică. Aele declaraţii în stilul ritos care-i caracteristic… Dacă o mai fi cineva care să le creadă, îl priveşte, dar nu s-a răzgândit niciodată”, a declarat Cristian Tudor Popescu la România TV.
Jurnalistul a constatat că preşedintele nu a oferit nici un motiv pentru care a decis să nu mai părăsească viaţa politică după expirarea mandatului de preşedinte. „Pentru Băsescu, politica este un meci personal, o partidă de poker. N-a avut importanţă că e vorba de România, de Europa sau Schengen… Astea sunt nişte cărţi de joc pe care le amestecă, le joacă, le ascunde (…) N-am văzut niciun fel de precizare din partea domniei sale dacă doreşte să facă ceva în plus pentru România faţă de ce a făcut până acum, dacă vrea să preîntâmpine vânzarea ţării la ruşi de către USL sau să salveze PDL… Nici măcar asta n-a spus”, a comentat C.T. Popescu.