UE, învinsă de „sistem”. Taxa pe profitul excesiv al companiilor va fi amânată cu cel puţin un an

Ţările UE analizează opţiunea amânării, cu un an, a momentului în care se va aplica taxa pe profiturile excesive ale companiilor din sectorul combustibililor fosili, în condiţiile în care încearcă să ajungă la un acord cu privire la un pachet de măsuri destinat să ajute consumatorii să facă faţă exploziei facturilor la energie.
Daniel Spătaru
27 sept. 2022, 20:25
UE, învinsă de

Cele 27 de state membre UE negociază un pachet de măsuri propuse săptămâna trecută de Comisia Europeană, printre care se numără o taxă pe profiturile excesive ale firmelor din energie şi reducerea consumului de electricitate. Statele UE negociază în prezent propunerile Comisiei şi intenţionează să le aprobe la reuniunea de vineri a miniştrilor europeni ai Energiei.

Potrivit unui proiect de document consultat de Reuters, cel mai recent compromis propus statelor membre prevede că ţările UE vor putea impune o taxă pentru profiturile excesive ale companiilor din sectorul combustibililor fosili începând din 2022, atât pentru 2022 cât şi pentru 2023, sau doar pentru 2023 dacă aleg această variantă.

Comisia Europeană a propus o contribuţie de solidaritate temporară din profiturile excedentare generate de activităţile din sectoarele petrolier, al gazelor naturale şi al rafinăriilor care nu sunt acoperite de plafonul veniturilor inframarginale. Aceasta ar urma să fie colectată de statele membre pentru profiturile din 2022 care sunt peste o creştere de 20% faţă de profiturile medii din ultimii trei ani. Veniturile ar urma să fie colectate de statele membre şi redirecţionate către consumatorii de energie, în special către gospodăriile vulnerabile, întreprinderile grav afectate şi industriile mari consumatoare de energie.

Citeşte şi Încep concedierile în România! Criza energetică face ravagii în industrie, Chimcomplex dă afară 400 de salariaţi, aproximativ 20% din total!

„Este o schimbare foarte mare şi nu toată lumea va fi mulţumită”, a declarat un diplomat dintr-o ţară membră UE.

În plus, ţările membre vor să obţină libertatea de a-şi păstra propriile lor taxe naţionale, în loc să le înlocuiască cu planul avut în vedere de Bruxelles. Ţări precum Grecia şi Italia, care au deja în vigoare o taxă pe profiturile excesive ale firmelor din sectorul combustibililor fosili, vor putea să păstreze aceste taxe dacă sunt considerate echivalente cu taxa avută în vedere de UE.

Diplomaţii ţărilor membre UE vor încerca miercuri să ajungă la un acord pe baza celei mai recente propuneri venite din Cehia, ţară care deţine în prezent preşedinţia rotativă a UE. Dacă se va ajunge la un acord, miniştrii europeni ai energiei îl vor aproba la reuniunea lor de vineri.

Citeşte şi „Doctorul Dezastrului” anunță o criză fără precedent: ”Ce e mai rău acum urmează. Nu faceți credite lungi și economisiți”

DailyBusiness
Secretul neștiut când faci curățenie. Cum poți transforma baia cu pasta de dinți!
Spynews
David Pușcaș, apariție îngrijorătoare pe Internet! S-a afișat plângând în hohote și abia a mai putut să vorbească: ”Singura mea salvare” | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Meteorologii Accuweather anunță o vreme surprinzătoare de Florii și Paște în București și în celelalte orașe din România. Unde va ninge
Capital.ro
Călin Georgescu spune adio României. A venit verdictul definitiv: Cu el s-a terminat
Playtech.ro
Ce se întâmplă la vânzarea unei locuințe moștenite. Se schimbă legea, proprietarii scapă de o taxă
DailyBusiness
Regretele bărbaților care divorțează. Ce îi frământă cu adevărat și ce învață din experiență
Adevarul
Cinci lucruri pe care să le cumperi pentru a fi mai fericit. Warren Buffett: Nu mai am nevoie de bani
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Alertă de ultimă oră în România! Meteorlogii au emis cod galben de vreme rea. Urmează patru zile cu ploi și vânt puternic
Spynews
“Adevărul este…”. David Pușcaș, devastat după mărturisirile Luminiței Anghel. La ce concluzie a ajuns
Evz.ro
Medicii și profesorii își pierd joburile. Multe alte meserii dispar
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Kira Hagi i-a dat vestea cea mare lui Gică Hagi
kanald.ro
Data la care vor fi distribuite ajutoarele pentru pensionari, în valoare de 400 de lei. Anunțul făcut de șeful Casei de Pensii
Cancan.ro
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă dublă pentru românii care stau la bloc. Se aplică de marti, 1 aprilie. Vor plăti obligatoriu 720 de lei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
stirilekanald.ro
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante: "A păzit-o, a luat-o cu mașina și pe urmă..."
Cele mai populare sloturi cu jackpot din 2025
MediaFlux
Creștere cu 22,6% a tuturor pensiilor. Românii care primesc cele mai mari sume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Veste bună pentru pensionarii cu venituri mici: vin banii!