„Suntem ameninţaţi cu o nouă săptămână de teroare”: Bursa germană s-a prăbuşit din cauza Nord Stream

Din cauza celei mai recente dispute privind gazoductul Nord Stream, indicele bursier german DAX a scăzut pentru prima dată, din noiembrie 2020, la un nivel sub 12.000 de puncte.
Daniel Spătaru
28 sept. 2022, 16:45

DAX a pierdut 1,84% și a scăzut la 11.916,55 puncte. „ Suntem amenințați cu o nouă săptămână de teroare ”, a declarat expertul bursier Timo Emden presei germane. De remarcat că DAX a pierdut mai mult de trei procente în această săptămână. Scăderea vine în contextul în care autorităţile germane se tem că gazoductul Nord Stream 1 ar putea deveni ”inutilizabil pentru totdeauna” în urma scurgerilor de gaze din Marea Baltică.

Cantităţi mari de apă sărată vor ajunge în gazoducte şi vor provoca coroziune dacă scurgerile din cele două linii nu sunt reparate rapid, au declarat surse guvernamentale, potrivit publicaţiei Tagesspiegel. Cotidianul german scrie că, din cauza complexităţii atacului, experţii şi cei din cercurile guvernamentale consideră că acesta ar putea fi efectuat doar de un „actor statal”.

Citeşte şi Facturile la energie vor avea un nou mod de calcul. Ce decizie a luat coaliţia de guvernare şi cât vor plăti românii

Ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, a declarat că Marina ţării contribuie la ancheta privind scurgerile de gaze, adăugând că situaţia trebuie clarificată, iar responsabilii trebuie identificaţi rapid. „Presupusul sabotaj al conductelor Nord Stream din Marea Baltică este încă o reamintire a faptului că suntem dependenţi de infrastructura critică, de asemenea, subacvatică„, a declarat Lambrecht.

Citeşte şi Beneficiarii crizei: Casele de amanet din Germania sunt pline, oamenii renunţă la bunurile de valoare ca să-şi plătească facturile

DailyBusiness
Secretul neștiut când faci curățenie. Cum poți transforma baia cu pasta de dinți!
Spynews
David Pușcaș, apariție îngrijorătoare pe Internet! S-a afișat plângând în hohote și abia a mai putut să vorbească: ”Singura mea salvare” | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Meteorologii Accuweather anunță o vreme surprinzătoare de Florii și Paște în București și în celelalte orașe din România. Unde va ninge
Capital.ro
Călin Georgescu spune adio României. A venit verdictul definitiv: Cu el s-a terminat
Playtech.ro
Ce se întâmplă la vânzarea unei locuințe moștenite. Se schimbă legea, proprietarii scapă de o taxă
DailyBusiness
Regretele bărbaților care divorțează. Ce îi frământă cu adevărat și ce învață din experiență
Adevarul
Cinci lucruri pe care să le cumperi pentru a fi mai fericit. Warren Buffett: Nu mai am nevoie de bani
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Alertă de ultimă oră în România! Meteorlogii au emis cod galben de vreme rea. Urmează patru zile cu ploi și vânt puternic
Spynews
“Adevărul este…”. David Pușcaș, devastat după mărturisirile Luminiței Anghel. La ce concluzie a ajuns
Evz.ro
Medicii și profesorii își pierd joburile. Multe alte meserii dispar
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Kira Hagi i-a dat vestea cea mare lui Gică Hagi
kanald.ro
Data la care vor fi distribuite ajutoarele pentru pensionari, în valoare de 400 de lei. Anunțul făcut de șeful Casei de Pensii
Cancan.ro
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă dublă pentru românii care stau la bloc. Se aplică de marti, 1 aprilie. Vor plăti obligatoriu 720 de lei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
stirilekanald.ro
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante: "A păzit-o, a luat-o cu mașina și pe urmă..."
Cele mai populare sloturi cu jackpot din 2025
MediaFlux
Creștere cu 22,6% a tuturor pensiilor. Românii care primesc cele mai mari sume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Veste bună pentru pensionarii cu venituri mici: vin banii!