Departamentul Apărării din SUA face demersuri pentru a crea un comandament cu sediul în Germania, care să se ocupe de coordonarea ajutorului militar pentru Kiev, plus antrenarea trupelor care vor fi trimise în continuare pe câmpul de luptă, a transmis New York Times.
Noul comandament va fi creat în orașul german Wiesbaden, din landul Hessa și va funcționa la ordinul generalului american Christopher Cavoli, comandant suprem al forțelor aliate din Europa.
„Propunerea ar eficientiza un sistem de instruire și asistență care a fost creat din mers după invazia rusă din februarie”, a scris NYT.
Anunțul a venit după ce Joe Biden l-a avertizat pe Vladimir Putin că ucrainenii și aliații vor încerca din răsputeri să recupereze teritoriile anexate la Rusia.
,,Vreau să fiu foarte clar. SUA nu vor recunoaşte niciodată, niciodată, niciodată pretenţiile Rusiei asupra teritoriului suveran al Ucrainei”, a declarat preşedintele american, în această săptămână.
Potrivit președintelui susținut de Partidul Democrat, „ambiţiile imperialiste ale lui Putin sunt o încălcare flagrantă a Cartei Naţiunilor Unite şi a principiilor fundamentale ale suveranităţii şi integrităţii teritoriale”.
La rândul său, vineri, Vladimir Putin a acuzat SUA de ambiții imperialiste.
„Occidentul este gata să facă orice pentru a păstra sistemul neocolonial care îi permite să paraziteze și, de fapt, să jefuiască întreaga lume”, a declarat președintele rus, în fața elitei politice. „Ei vor să ne vadă ca pe o colonie”, a mai punctat el.
Vladimir Putin este gata să apere teritoriile proaspăt anexate.
„Vestul este gata de orice pentru a-și lua partea de peste tot din lume. Acesta este motivul suprem pentru care ei fac ceea ce fac și de aceea sunt atât de agresivi față de culturile independente.
E important pentru ei ca toate țările să lucreze cu SUA. Ei își vor doar profiturile. În dorința de a-și păstra puterea nelimitată apare războiul hibrid împotriva Rusiei”, a mai afirmat Putin.
Între timp, tensiunile continuă să crească, la nivel internațional. Iată principalele evenimente din această săptămână, care par că se îndreaptă mai degrabă către o escaladare:
În opinia diplomatului Cristian Diaconescu, în acest moment nu se pune problema extinderii conflictului.