Ramzan Kadîrov îşi trimite fiii minori la război. „A sosit timpul ca ei să strălucească într-o luptă adevărată!”

Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a anunțat că trei dintre fiii săi minori vor merge în curând pe frontul din Ucraina.
Daniel Spătaru
03 oct. 2022, 14:30
Ramzan Kadîrov îşi trimite fiii minori la război.

„Faptul că sunt minori nu ar trebui să afecteze pregătirea celor care ne apără patria. Nepoții primului președinte al Ceceniei, Ahmat Kadîrov – Ahmat, Eli și Adam au 16, 15 și 14 ani. Cu toate acestea, pregătirea lor militară a început cu mult timp în urmă, când erau foarte mici”, a spus Ramzan Kadîrov.

Potrivit acestuia, la baza Universității Forțelor Speciale Ruse din Gudermes, „ei învață cum să manevreze diferite arme, cum să le folosească la orice distanță și pe baze teoretice. Nu glumesc. A sosit timpul ca ei să strălucească într-o adevărată luptă și salut dorința lor. Ei vor fi în curând pe prima linie și vor fi în zonele cele mai dificile„, a mai transmis Kadîrov, pe canalul său de Telegram.

Citeşte şi Alertă globală, submarinul rus Belgorod a părăsit baza, NATO nu știe unde se află. Armele sale pot provoca un tsunami nuclear, cu valuri înalte de 500 de metri

Șeful Ceceniei a precizat că fiii săi au urmat pregătire militară încă din copilărie. „Întotdeauna am crezut că scopul principal al oricărui tată este să insufle fiilor săi frica de Dumnezeu și să-i învețe să protejeze familia, oamenii, Patria. Daca vrei pace pregăteşte-te de război!„, a mai spus Ramzan Kadîrov.

Citeşte şi Fostul şef al CIA avertizează Rusia: SUA îi va distruge trupele şi îi va scufunda flota militară, dacă Putin va folosi arme nucleare

Spynews
Care sunt cerințele lui Maluma pentru a cânta la Neversea. Artistul a venit însoțit de 40 de persoane
Bzi.ro
Brigitte și Florin Pastramă, condamnați penal! Ce au decis judecătorii în dosarul măștilor
Fanatik.ro
Animalul misterios surprins în adâncurile mării. Pe mulți îi sperie înfățișarea lui, puțini știu de ce e în stare
Capital.ro
Statul vrea BANII românilor. Nouă obligație de plată. Vor plăti scump din 2025
Playtech.ro
SCANDAL! Loredana Groza s-a făcut de RÂS! Imaginile ȘOC pe care le vrea ȘTERSE urgent
DailyBusiness
BNR vine cu vești bune pentru români! Rata anuală a inflației, în scădere
Adevarul
Cum s-au cunoscut Constantin Tănase și Charlie Chaplin la Paris: „Roumain… artist din Bucureşti… Bucharest… comprenez?“
Spynews
CFR Călători, vești bune pentru români! S-au anunțat reduceri de 20%
Spynews
Star Matinal. Joaquin Bonilla, decizia care i-a schimbat viața. A lăsat Mexiul pentru a se muta în România: „Am primit un mail” / VIDEO
Evz.ro
Permisul auto, tot mai greu de obținut. Intră în vigoare reguli draconice
Impact.ro
ȘOC! I-au ieșit sânii voluptoși din sutien! Mădălina Ghenea, poziții de INFARCT în dormitor, s-a văzut TOT
Prosport.ro
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
wowbiz.ro
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?
Cancan.ro
Prima imagine cu Emily Burghelea după ce a ieșit din operație. Fanii s-au cutremurat când au văzut-o 😲
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
Reacția lui Ronald Gavril după ce Laurențiu Reghecampf l-a acuzat că stă în casa lui cu Anamaria Prodan: „Sunt bărbat, nu m-aș pune în asemenea poziții”
Capital.ro
Pace în Ucraina. Anunț ISTORIC de la Kremlin: Primul pas a fost făcut azi
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Cum a apărut fosta iubită a lui Smiley! A atras toate privirile la EURO 2024
stirilekanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ungaria va ignora criticile UE după vizita lui Viktor Orban la Moscova
MediaFlux
Prințul William, DEZVĂLUIRI INCREDIBILE despre PRINȚESA DIANA
Shtiu.ro
În ce regiune se găsesc cei mai inteligenți români? Cei mai prosti nu sunt moldovenii!