Ortodoxe: Sfântul Mucenic Ierotei
Greco-catolice: Sf. ep. Ieroteu; [Sf. Francisc de Assisi].
Romano-catolice: Sf. Francisc din Assisi
Sfântul Mucenic Ierotei a primit credința în Hristos de la Sfântul Apostol Pavel, care l-a botezat și l-a așezat episcop în Atena, scrie crestinortodox.ro. A fost însoțitorul Sfântului Dionisie Areopagitul. Sfântul Ierotei a fost primul episcop al Atenei. A participat la înmormântarea Maicii Domnului, unde a făcut început cântărilor, şi la prohodirea Maicii Domnului. A trecut la cele veșnice pe 4 octombrie.
Citeste si Rugăciunea desfăcătoare de necazuri a Fecioarei Maria. Rostește-o ori de câte ori ai nevoie
Bunătate învăţându-te şi îmbărbătându-te întru toate, cu bună cunoştinţă, că un sfinţitor cuvios îmbrăcându-te, ai scos din vasul alegerii cele negrăite; şi credinţa păzind, stadiul întocmai ai săvârşit, Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.