Bulgarii ţin alegeri anticipate în data de 12 mai

Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev anunţă alegeri anticipate în data de 12 mai, pentru a forma un nou guvern în urma demisiei de săptămâna trecută a Executivului de la Sofia condus de Boiko Borisov.
Iulian Tudor
28 feb. 2013, 16:52
Bulgarii ţin alegeri anticipate în data de 12 mai

Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev a anunţat joi că alegerile anticipate se vor desfăşura în data de 12 mai, după demisia întregului guvern bulgar, săptîmâna trecută.  „Abordarea cea mai responsabilă şi mai onestă în contextul impasului în care ne aflăm este organizarea de alegeri (…). Alegerile vor avea loc pe 12 mai, în cazul în care al treilea mandat (încredinţat unui patid partid parlamentar în vederea formării unui Guvern) eşuează”, a declarat el.

Partidul aflat la putere, GERB, şi socialiştii, principala formaţiune de opoziţie, au refuzat săptămâna aceasta un mandat în vederea formării unui guvern. Vineri, mandatul va fi încredinţat, conform Constituţiei bulgare, unui al treilea partid, şi anume formaţiunea minorităţii turce MDL, care a anunţat deja că refuză. Un Guvern de tehnocraţi urmează să fie numit pentru a expedia afacerile curente şi a organiza alegerile.

Bulgaria este afectată de aproximativ 20 de zile de manifestaţii zilnice, provocate de preţul prea mare al energiei electrice de pe facturile emise pentru ianuarie şi, în general, faţă de costul prea ridicat al traiului în cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană. Noi manifestaţii importante sunt prevăzute la nivelul întregii ţări, cu ocazia sărbătorii naţionale.

Între timp, premierul în exerciţiu al Bulgariei, Boiko Borisov, care fusese internat de urgenţă făcând o criză de hipertensiune după anunţul demisiei guvernului său, a fost externat joi, scrie Novinite.com. Medicii i-au recomandat premierului să evite stresul şi eforturile fizice.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 20 iulie 2024. Racul are de făcut alegeri dificile
Capital.ro
Amendă de 500 de lei. Este lege pentru toți șoferii: Trebuie să fie vizibil
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Viața acestor români se schimbă peste noapte. S-a dat cea mai așteptată lege
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Trebuie să plătească până pe 30 septembrie. S-a dat ordin în România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Bărbat prins cărând cadavrul unei femei pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei
MediaFlux
⁠Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Ce trebuie să respecte orice creștin
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'