Nostradamus a prezis războiul din Ucraina: „Va fi o foamete de proporţii biblice”

Nostradamus a anunțat și schimbări neașteptate în plan politic. Se crede că lucrurile vor scăpa de sub control la nivel mondial.
Filip Stan
03 oct. 2022, 18:12
Nostradamus a prezis războiul din Ucraina:

Nostradamus a avertizat, în catrenele sale, că lumea va avea parte de o „foamete de proporții biblice”. Lucrarea „Les Propheties”, care a apărut în 1555, cuprinde previziuni până în anul 3797, pretind cei care au cercetat profețiile lui Nostradamus, medic în secolul XVI. Unele dintre ele s-au adeverit în proporție de 70% până acum, dar multe au fost interpretate greșit.

Scepticii l-au considerat însă un simplu șarlatan inteligent care profita de cei creduli. Nostradamus a reușit să prezică domnia lui Napoleon, cel de-al Doilea Război Mondial, ascensiunea lui Hitler, asasinarea președintelui american John F. Kennedy sau aselenizarea.

Într-un catren, Nostradamus pare să prezică chiar și prăbușirea Turnurilor Gemene din 11 septembrie 2001. Autorul vorbește despre „cerul în flăcări”, „noul oraș”, „trăsnet uriaș” și „doi frați răpuși”.

Al III-lea Război Mondial, prezis de Nostradamus pentru 2022: „Foc ceresc!”
Nostradamus a prezis, se pare, și pandemia de coronavirus. Conform intepretărilor recente, în 2021 omenirea s-ar confrunta cu o foamete de proporții biblice. De asemenea, tot acum s-ar putea întâmpla evenimente naturale catastrofale. Astfel, o cometă va lovi Pământul sau va ajunge foarte aproape de Terra.

Astrologul a anunțat și schimbări neașteptate în plan politic. Se crede că lucrurile vor scăpa de sub control la nivel mondial, iar oamenii vor resimți nu doar multă suferință, dar și un sentiment de neputință accentuat.

Cine a fost Nostradamus
Michel de Nostradame s-a născut în 1503 și a fost medic, cabalist și farmacist francez. În 1533, el a fost acuzat de erezie pentru că ar fi făcut o afirmație ireverențioasă despre o statuie a Fecioarei Maria. Când s-a întors acasă, a aflat că atât soția, cât și cei doi copii muriseră de ciumă.

Traumatizat de pierdere, în următorii zece ani medicul și-a reluat călătoriile prin mai multe regiuni din Franța, Italia și Sicilia, reușind să-și câștige faima de făcător de minuni. La 44 de ani, s-a căsătorit a doua oară cu Anne Ponsarde Gemelle, o văduvă bogată, cu care a avut șase copii.

Nostradamus, predicție înfricoșătoare despre cel de-Al Treilea Război Mondial. „Foc ceresc asupra edificiului regal”
Cum noua sa situație financiară îi permitea să nu mai practice permanent medicina, Nostradamus s-a orientat spre științele oculte. Și-a transformat podul casei în observator astronomic, unde, urcat pe trepied, urmărea bolta înstelată și susținea că află secretele viitorului de la lumina interioară, vocea.

La început, și-a făcut cunoscute prezicerile printr-o serie de cărțulii modeste pe care a început să le publice din 1550. Nostradamus a fost invitat la Paris, în 1556, mai mult pentru amuzament. Dar profețiile sale despre regele Henric al II-lea îi vor aduce faima internațională. Una dintre acestea părea adevărată, dar fără de îndoială ridicolă, sugerând că un bărbat chior va deveni curând rege. O alta, în mod caracteristic criptică, interpretabilă:

”Leul tânăr îl va înfrânge pe cel mai bătrân pe câmpul de luptă, într-o singură luptă. Îi va străpunge ochii în cușca aurită; două răni într-unul, apoi va pieri de o moarte năprasnică”. La 1 iulie 1559, pe când regele participa la un turnir, accidental, lancea prietenului său, care îi era adversar în competiție, a străpuns coiful regal de aur și a pătruns în ochi. Făptașul îngrozit, contele de Montgomery, era mai tânăr decât suveranul; o așchie din arma ruptă i-a provocat acestuia o a doua rană, iar regele a îndurat dureri cumplite timp de zece zile, după care a murit. În tot acel timp el avea să fie și să rămână singurul suveran al Franței cu un singur ochi.

Și-a ascuns cele 2.000 de profeții în versuri vagi
În 1555, Nostradamus a publicat primele 100 de profeții (din cele aproape 2.000) și a avut un mare succes. Fiecare prezicere constă din patru versuri, un catren, dar niciunul nu aduce a poezie. Vizionarul susținea că acest stil îl proteja de pedeapsa celor puternici, care nu păreau să fie întotdeauna încântați de ceea ce le prezicea. Discipolii lui susțin că atunci când a publicat Profețiile, pentru a nu fi persecutat de Biserică, și-a “ascuns” previziunile în versuri vagi, paragrafe întregi în alte limbi și multe alte trucuri ce au dat o aură de mister scrierilor lui, lucruri ce au permis ca acestea să fie interpretate în nenumărate moduri.

Previziunile lui nu au date și conțin descrieri evazive, așa că citatele pot fi interpretate după bunul plac, ceea ce discipolii lui Nostradamus au continuat să faca după moartea sa. Multi experti cred că “profețiile” erau doar observații despre evenimentele curente din perioada lui Nostradamus și nu o încercare de a prezice viitorul.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alina Bădic anunță ce se întâmplă cu zodiile pe final de an. Este important să faci asta pentru a avea noroc și bunăstare
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Încoronarea Regelui Charles al III-lea a costat 72 de milioane de lire sterline
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni