Cătălin Boboc dezminte informaţiile din presă privind branşarea ilegală a unui imobil care i-ar aparţie la reţeaua de energie. Fostul deputat PNL susţine că nu se pune problema unui branșament ilegal în cazul imobilului din Brăila, adresa la care locuieşte mama lui. Mai mult, Cătălin Boboc pune acuzaţiile pe seamna „rivalităţii politice”.
„Vreau să fac o precizare cu privire la presupuse acuzații care mi se aduc astăzi, în presă, cel mai probabil pe seama unei rivalități politice. Acuzațiile sunt false, nu este vorba de niciun furt!
Menționez că la imobilul de pe strada menționată, la care locuiește mama mea, am documente care pot dovedi asta”, a scris liberalul Cătălin Coboc pe Facebook.
Liberalul a ataşat la postare şi avizul tehic de racordare la rețeaua de energie electrică.
În plin scndal cu plafonarea facturilor la energie, presa locală din Brpila a relatat despre faptul că un angajat de la S.D.E.E Muntenia Nord- Sucursala Brăila a sesizat ofiţerul de serviciu al Politiei Municipiului Brăila în legătură cu identificarea unui contor branşat ilegal, descoperit în urma unor verificări. Potrivit unor surse citate de G4Media.ro, imobil îi aparţine fostului senator PNL, Cătălin Boboc.
„În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, conform Legii nr. 123/2012 a energiei electrice şi gazelor naturale”, a transmis IPJ Brăila.