Iahtul lui Putin a fost zărit în largul coastei Estoniei. Fotografiile făcute pe 25 septembrie de Carl Groll, un fotograf colaborator pentru TheYachtPhoto.com, dezvăluie că iahtul Graceful are un nou nume: Kosatka, care înseamnă ”balena ucigaşă” în limba rusă.
Citeşte şi: SUA, lovitură de graţie pentru Putin. Ucraina a primit noi sisteme de rachete HIMARS
Iahtul se îndrepta spre nord, în Marea Baltică, în vestul insulei Saaremaa. Imaginile arată că iahtul este escortat de o navă înarmată a Gărzii de Coastă a Rusiei, posibil spre Sankt Petersburg.
Data la care iahtul Graceful şi-a schimbat numele în Kosatka nu este clară şi nici momentul în care a plecat din Kaliningrad, un teritoriu rusesc cuprins între Lituania şi Polonia. Transponderul iahtului a fost oprit cel puţin din 30 august, potrivit serviciului de urmărire a navelor MarineTraffic, când se afla încă în Kaliningrad, scrie News.ro.
Kosatka — pe atunci numit Graceful — a părăsit portul german Hamburg pe 7 februarie, cu şaptesprezece zile înainte ca trupele ruse să invadeze Ucraina. Departamentul de Trezorerie al SUA a aplicat sancţiuni vizând iahtul Graceful, precum şi alte trei iahturi care ar aparţine lui Putin, pe 2 iunie.
Pe lângă Kosatka, Putin ar mai avea cel puţin cinci iahturi: Scheherazade (507 de milioane de dolari), care este deţinut din punct de vedere tehnic de miliardarul din industria de petrol şi gaze Eduard Khudainatov, dar care ar fi în realitate al lui Putin; Olympia (22 de milioane de dolari); Chayka (18 milioane de dolari), care înseamnă ”pescăruş” în limba rusă; Shellest (17 milioane de dolari) şi Nega.
O investigaţie a Proiectului pentru Raportarea Crimei Organizate şi Corupţiei (OCCRP) publicată în iunie a scos la lumină relaţiile obscure dintre Putin şi iahturile sale. Firmele care deţin Shellest şi Nega au legături cu ”LLCInvest”, o reţea de companii interconectate şi organizaţii nonprofit care deţine 4,5 miliarde de dolari în active, inclusiv complexul de palate al lui Putin de la Marea Neagră