Un articol a oripilat oamenii de pe rețelele de socializare: „De ce sunt femeile mai grase decât bărbații în lumea arabă”

Un articol din The Economist a șocat o lume întreagă după ce a folosit cuvântul „fat”(grasă) de șase ori.
Bianca Bocioacă
07 oct. 2022, 21:04
Un articol a oripilat oamenii de pe rețelele de socializare: „De ce sunt femeile mai grase decât bărbații în lumea arabă”

Articolul, ilustrat cu fotografia unei actrițe din Irak, a stârnit indignarea întregii lumi pe rețelele de socializare. Cuvântul „grasă” a fost scris de șase ori în acesta. Enas Taleb, actrița din forografie, a dat publicația în judecată pentrru defăimare.

Nu au fost folosiți termeni precum celulită, vergeturi sau colăcei, dar „grasă”, care este un termen tabu în media, a fost folosit de de foarte multe ori. The Economist a abordat tema obezității din perspectiva  mai multor aspecte: sărăcie, discriminare, sănătate și cutume din lumea arabă. În articol apare și fotografia actriței celebre din Irak,  cu forme voluptoase, în vârstă de 42 de ani, femeia fiind considerată ideală în această țară.

Citește și: Ceaiul care te scapă rapid de grăsimea de pe burtă. Face minuni şi cu celulita

Profund deranjată de articol, a acționat publicația în istanță. „Acest articol este o insultă nu numai pentru mine, ci și o încălare a drepturilor tutror femeilor irakiene și arabe. O elevă care merge la școală și aude comentarii răutăcioase și studenți care o agresează pentru că este grasă, cum s-ar simți?”, a declarat Enas Taleb pentru Associated Press.

„Mi-au folosit fotografia în acest context, într-un mod dureros, negativ. Sunt împotriva modului în care este folosit corpul unei persoane pentru a stabili valoarea unei ființe umane”, a subliniat actrița.

Samantha Kane, avocata părții vătămate, a demarat o acțiune în justiție, primul pas fiind să trimită o scrisoare către The Economist, solicitând publicației să ofere scuze pentru „vătămarea gravă cauzată actriței”. Enas speră că procesul de defăimare să fie un mesaj pentru femei și să le ajute pe acestea să-și spună „mă iubesc, sunt puternică, pot să înfrunt aceste dificultăți”.

Pe rețelele de socializare, în special pe Twitter, articolul a pornit o adevărată isterie. Numeroase publicații, jurnaliști, femei arabe și personalități au criticat abordarea. The Economist nu a făcut niciun comentariu ulterior publicării articolului.

Citește și: Sucul-minune care topeşte celulita, netezeşte pielea şi îi redă elasticitatea. Cum trebuie consumat pentru rezultate maxime

 

Spynews
Semnul de circulație care provoacă migrene șoferilor! Sunt foarte puțini oameni care știu ce semnificație are acest indicator rutier
Bzi.ro
Cum să scapi nevătămat după o întâlnire cu ursul. Ce greșeli fac turiștii de la noi care merg în drumeții
Fanatik.ro
Condimentul preferat al românilor, periculos pentru sănătate. Crește alarmant nivelul de stres
Capital.ro
Gratis de la stat pentru proprietarii de teren și case din România. Mergi la Primărie până pe 10 septembrie
Playtech.ro
Medicul lui Shannen Doherty, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața celebrei actrițe: Nu era pregătită să plece
DailyBusiness
Lovitură cruntă! Facturile vor ajunge la sume colosale
Adevarul
Situație jenantă pentru România în SUA. Iohannis l-a trimis pe Ciucă la dineul de la Casa Albă, dar americanii nu l-au primit
Spynews
Cele 12 zodii din horoscop sunt afectate de căldură în mod diferit. Cine stă pe Facebook, Instagram și TikTok ca să vadă ce fac alții
Spynews
Ce preparate de lux au servit superstarurile internaționale la Beach, Please! Preferințele lui Wiz Khalifa l-au surprins pe chef Janni Alexandridis: ”A fost un pic ciudat” / VIDEO
Evz.ro
Documentul de care depinde plata a sute de mii de pensii. Trebuie depus de urgență
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Ce a făcut Luminița Becali la nunta lui Ianis Hagi în timp ce Gigi Becali a dansat în genunchi și a „evaporat” 30.000 de euro pe dedicațiile lăutarilor
wowbiz.ro
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana Maria era în pădure în ziua în care a fost sfâșiată de urs. Declarațiile lui au scandalizat pe toată lumea
Cancan.ro
După atacul ursului din Bucegi, un alt animal SĂLBATIC a luat cu ASALT LITORALUL. Turiștii de la Marea Neagra au fost îngroziți VIDEO
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Recalcularea pensiilor, la un pas de finalizare! Primele decizii de recalculare au fost trimise! Când ajung documentele și ce pensionari vor beneficia de majorări de 700 de lei
Capital.ro
Rămâi fără certificatul de înmatriculare. Se reține pe loc talonul auto și iei amendă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
stirilekanald.ro
Secretul care îți aduce prețuri mai mici la facturi, dezvăluit Ministrul Energiei! Nu trebuie să faci asta sub nicio formă între orele 18:00 și 21:00
substantial.ro
România propune un plan pe șapte ani pentru ajustarea deficitului bugetar
MediaFlux
ADEVERINȚA care MĂREȘTE PENSIA. Când trebuie DEPUSĂ obligatoriu
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'