Ungureanu despre „reformiştii” din PDL: Dacă vor continua aşa, vor deveni urechişti

Europarlamentarul PDL Traian Ungureanu a declarat, vineri, la Suceava, la lansarea moţiunii lui Vasile Blaga pentru un nou mandat la şefia partidului, că, dacă vor continua în modul în care au început campania internă, "cei care îşi spun reformişti vor deveni urechişti".
Romania TV
01 mart. 2013, 19:10
Ungureanu despre

Traian Ungureanu le-a spus membrilor PDL Suceava că partidul se află într-un moment foarte greu, care poate fi depăşit prin unitate şi realism. El a arătat că PDL a dovedit unitate în vara acestui an, când Vasile Blaga, umăr la umăr cu Traian Băsescu, au apărat democraţia în România.

„Trebuie să recunosc: USL a procedat mişeleşte. A atacat exact în momentul în care o parte a reformiştilor de azi erau în vacanţă, ori asta nu se face. Dar dumneavoastră eraţi la post şi aţi salvat comunitate cu comunitate, legea şi speranţa în România”, a afirmat europarlamentarul.

El a mai spus că realitatea este că „Vasile Blaga este sută la sută PDL, Băsescu sută la sută de dreapta, iar România se duce sută la sută în jos”. „USL atacă cele două motoare de dezvoltare a României: oamenii care produc ceva şi comunităţile locale. USL este un bombardier antiprimar şi nu a scăpat colţ din ţara asta”, a spus Ungureanu.

El a mai arătat că există însă şi dreptul la fantezie, spunând că a văzut o declaraţie a unui membru PDL „care ar dori să cârmuiască partidul şi care susţine că Traian Băsescu va veni la reformişti, şi nu la fesenişti”.

„Cine mai vine după Băsescu în PDL la reformişti? Messi, Obama, Sofia Vicoveanca? Nimeni nu a îndrăznit să folosească în acest fel numele şi reputaţia preşedintelui României. Pe Traian Băsescu îl meriţi, nu îl convoci. Dacă vor continua aşa, cei ce îşi spun reformişti vor deveni urechişti”, a mai declarat Traian Ungureanu, arătând că dreapta nu e modă şi nu se schimbă lunar.

„PDL e partidul care îi sprijină pe cei ce fac România, şi nu pe cei care o desfac”, a mai spus europarlamentarul PDL.

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, vineri, că Traian Băsescu „vine la reformişti, şi nu la FSN-işti” în cazul în care şeful statului ar dori să revină la PDL după ce nu va mai avea funcţia de preşedinte al României.

Citeşte şi Cristian Preda spune că, dacă Băsescu ar dori să revină la PDL, „vine la reformişti, nu la FSN-işti”

Spynews
David Popovici a vorbit despre relația pe care o are cu Taisia, iubita lui: „Mă face să nu mă simt vinovat”
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
Lacurile celebre din România unde scăldatul este interzis. Mulți turiști nu știu asta
Capital.ro
Ungurii au luat fața României. Ungaria e deja la ani lumină: Știu că voi deranja multe persoane
Playtech.ro
Cine sunt românii care vor avea pensia mărită cu 700 de lei. Ce se întâmplă până pe 15 august
DailyBusiness
Anunț de ultimă oră pentru românii care au un împrumut la bancă
Adevarul
E Budapesta peste București? Un vlogger celebru dă verdictul. „Sunt șocat de ceea ce văd, priviți câtă nesimțire aici” VIDEO
Spynews
Țara de vis în care să vă petreceți anii de pensie. Serviciile medicale sunt gratuite și se află în topul statelor cu un nivel de trai avantajos
Spynews
David Popovici luptă pentru aurul olimpic și la 100 de metri. Programul de marți al românilor la Jocurile Olimpice de la Paris
Evz.ro
Regulile drastice stabilite de Prințesa Kate. William s-a executat pe loc
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
David Popovici explică succesul victoriei de la JO 2024. Ce a făcut după startul cursei, asta i-a adus AURUL
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Destin tragic pentru un adolescent din Galați. Băiatul în vârstă de 16 ani și-a găsit sfârșitul în apele Siretului, după ce a plecat la scăldat cu prietenii
Capital.ro
Decizie pentru cei cu mașini pe motorină. Vor fi taxați mai puțin de azi, 30 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum își apară fiul după tragedia provocată: „Dumneavoastră nu ați fost începător?”
substantial.ro
Provocările Forțelor Aeriene Ucrainene în Operarea Avioanelor F-16: Lipsă de Piloți Pregătiți și Infrastructură Vulnerabilă
MediaFlux
SE DAU 15.000 de lei de FAMILIE! PRIMUL VENIT, PRIMUL SERVIT
Shtiu.ro
Cele mai bune glume la postarea lui Iohannis despre reușita lui Popovici!