„Există opinia a una sau două ţări care nu vor bloca intrarea în Schengen, dar vor cere ca decizia să se ia la Consiliul din octombrie”, a spus Ponta.
El a explicat, la postul B1 TV, că argumentul oficial va fi legat de Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pe justiţie, dar că există şi temerea că, după aderarea la Schengen, foarte mulţi cetăţeni români şi bulgari vor emigra spre alte state.
„Preşedintele ştie foarte bine politică europeană că decizia care se va lua privind Schengen-ul nu are legătură cu nimic din ce se întâmplă în România. Are legătură cu modul în care anumite guverne văd faţă de propria lor opinie publică această idee răspândită de mass-media europeană, că se ridică Schengen şi o să vină toţi românii şi bulgarii. Nu-i corectă percepţia. Până la urmă, decizia care se va lua miercuri e o decizie politică, este luată de nişte miniştri politici din nişte guverne politice”, a declarat Ponta.
Ponta a arătat totodată că şi preşedintele Traian Băsescu are informaţii în acest sens, inclusiv despre faptul că statele respective pot „in extremis” să nu se mai opună dacă ar exista o acţiune politică comună din partea autorităţilor române.
Referitor la scrisoarea preşedintelui privind unele măsuri pe Mecansimul de Cooperare şi Verificare pe care România ar trebui să le adopte pentru a intra în spaţiul Schengen, Ponta a spus că aceasta reprezintă doar un joc politic intern al lui Traian Băsescu. „Preşedintele are aceleaşi semnale ca şi mine şi ştie că acele ţări care se opun habar nu au cine e domnul Fenechiu, cine e doamna Hăineală (…) Preşedintele, furând startul, a zis: dacă iese, bine; dacă iese prost, ia să dau vina pe Guvern”, a spus Ponta.
Citeşte şi Răspunsul lui Ponta la scrisoarea lui Băsescu: E ca la poker, preşedintele vrea să pluseze, probabil