SUA au aprobat trimiterea către Ucraina a unui total de opt sisteme de apărare antiaeriană NASAMS până în prezent, două dintre acestea urmând să fie livrate în curând şi alte şase fiind trimise într-un interval de timp mai lung.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, a declarat: ”Credem că suntem pe drumul cel bun pentru a trimite primele două acolo în viitorul foarte apropiat. Suntem cu siguranţă interesaţi să accelerăm livrarea de NASAMS în Ucraina cât mai curând posibil”.
Citeşte şi: Alertă nucleară, ruşii bombardează masiv de lângă centrala de la Zaporojie VIDEO
Preşedintele Joe Biden se angajase să sprijine apărarea antiaeriană a Kievului într-o convorbire telefonică cu preşedintele Volodimir Zelenski luni, după un val de atacuri devastatoare cu rachete ruseşti asupra unor oraşe din Ucraina.
Aproximativ 30% din infrastructura energetică a Ucrainei a fost lovită de rachete rusești, începând de luni 10 octombrie, a declarat marți ministrul ucrainean al Energiei, Herman Galușcenko. Atacurile s-au intensificat după explozia urmată de un incendiu în Crimeea.
Ministrul a declarat pentru CNN că aceasta a fost „prima dată de la începutul războiului” când Rusia „țintește în mod dramatic” infrastructura energetică a Ucrainei.
El a spus că unul dintre motivele atacurilor este că exporturile de energie electrică ucraineană către Europa „ajuta țările europene să economisească pe gaz și cărbune rusesc”, adăugând că Ucraina încearcă „să se reconecteze rapid de la celelalte surse”.
Citeşte şi: Alertă aeriană în Ucraina. „Vă rugăm să rămâneţi în adăposturi”. Sirenele de război sună în toată ţara VIDEO