CAN Europe: Acord slab și lipsit de echitate la Conferința ONU privind schimbările climatice

După aproape două săptămâni de negocieri, Conferința ONU privind schimbările climatice de la Durban, Africa de Sud, s-a încheiat ieri cu un acord slab, lipsit de ambiție și echitate, se arată într-un comunicat remis de Rețeaua de Acțiune pentru Climă Europa (CAN Europe), a cărei membru este şi Fundaţia TERRA Mileniul III.
Cristina Dinu
13 dec. 2011, 07:38
CAN Europe: Acord slab și lipsit de echitate la Conferința ONU privind schimbările climatice

CAN Europe spune că, deși s-a stabilit o prelungire a angajamentului de reducere a emisiilor în baza protocolului de la Kyoto (ce va expira în ultima zi din 2012), patru dintre marii poluatori ai lumii – Japonia, Canada, Rusia și SUA – nu vor lua parte la acord. Acest lucru înseamnă o portiță de scăpare pentru statele care au refuzat să ia măsuri reale și o reducere a emisiilor mult mai mică decât cea necesară, stabilită în urma cercetărilor.

Aproximativ 190 de state au căzut de acord în privința a patru obiective: o prelungire a angajamentului luat în baza Protocolului de la Kyoto, un plan de lucru pentru anul viitor, un plan de gestionare al aşa-numitului Green Climate Fund (fond de care beneficiază ţările în curs de dezvoltare şi la care contribuie statele dezvoltate, polutatorii istorici, printre care si România) și o dispoziție prin care toate statele participante vor semna anul viitor un acord care să le oblige să reducă emisiile.

A doua perioadă de angajament sub Protocolul de la Kyoto va dura fie 5, fie 8 ani, decizia urmând să fie luată până la sfârşitul anului 2012.

Organizaţiile pentru protecţia mediului spun că concluziile negocierilor de la Durban omit însă prevederile inițiale ale Planului de Acțiune Bali (PAB), prin care se urmărea reducerea emisiilor în statele cu economii emergente (precum Brazilia, India şi China), transferul de tehnologii, sprijin financiar și adaptare la efectele schimbărilor climatice.

„Cu toate că discuțile asupra PAB nu au fost finalizate, a fost inițiat un proces similar, Platfortma Durban, ce va fi finalizat în anul 2015 și ar putea avea efecte abia în 2020.

Lipsa unor decizii clare și drastice nu face decât să amâne măsurile urgente de combatere a schimbărilor climatice. Potrivit economistului Faith Biriol, director al Agenției Internaționale de Energie, cu cât vom amâna aceste măsuri, cu atât vom plăti mai mult. Biriol a estimat că pentru fiecare dolar amânat în investiția de tehnologii curate vom fi nevoiți să plătim pe viitor o compensație de 4.30 dolari din cauza creșterii emisiilor”, mai transmite CAN Europe.

”Dacă omenirea vrea să aibă 3 din 4 șanse să limiteze creșterea temperaturii medii globale la cel mult 2 grade Celsius, emisiile nu pot depăși 1000 giga tone între anul 2000 și 2050. Până în prezent, o treime din această cantitate a fost deja emisă, în prima decadă a acestui secol. Dacă se știe ce cantitate mai avem la dispoziție pentru următorii 40 de ani, de ce este atât de greu să găsim o modalitate echitabilă de distribuție luând în calcul emisiile istorice?”, se arată în comunicat.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Până la ce oră circulă metroul în noaptea de Înviere 2025. Program special anunțat de Metrorex pentru zilele de Paște
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
Playtech.ro
Cât costă să construieşti o casă de până în 100 mp, în 2025? Preţuri pentru manoperă
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Suprize mari în imobiliare. Cele mai ieftine apartamente din Capitală
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Val de căldură în România, înainte de Paște. Când va fi cea mai călduroasă zi din această primăvară
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Se dau bani retroactiv pentru milioane de seniori începând din mai! Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a confirmat recalcularea pensiilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți