Mama lui Şerban Copoţ are cancer. Femeia a ales să îi protejeze pe el și frații lui de această boală cruntă, astfel că aceștia au aflat abia acum. Șerban Copoț a făcut anunțul trist pe rețelele de socializare, unde i-a sfătuit pe cei ce îl urmăresc să aibă grijă de familiile lor.
Șerban Copoț a făcut o postare pe reţelele de socializare, unde le-a p
ovestit urmăritorilor săi despre momentul tragic prin care trece, cu scopul de a-i motiva să aibă grijă din ce în ce mai mult de familiile lor.
Citeşte şi: Şerban Copoţ a ajuns de urgenţă la spital. Diagnostic teribil pus de medici
„Dragilor, de ceva vreme am trait o situație pe care sunt convins că o parte din cei care mă urmariti ați trait-o şi voi. Am aflat că mama are cancer, o boală pe care o ținea ascunsă de o perioadă destul de lungă de timp.
Probabil că frații mei nu vor fi de acord cu faptul că am ales să împărtăşesc asta cu voi, însă o fac pentru a vă încuraja să aveți grijă la cei din cercul apropiat.
Exista mai multe explicații pe care le-am căutat pentru motivul pentru care a dorit să ascundă acest lucru – nu a vrut să ne împovăreze pe noi cu veştile proaste sau groaza de doctori şi spitale în România… nu ştiu, poate amândouă la un loc, însă nu am dorit „să o cert” pentru că nu mai avea sens.
Ca să intelegeți, locuieste cu familia in aceeaşi curte, deci nu vorbim de o persoană care era vizitata rar sau sunată din când în când. Stoicismul cu care şi-a dus boala pe picioare poate fi admirată acum, când a trecut prin operație, însă atunci când am aflat ne-a şocat pe toți.
Ea este o femeie foarte puternică, un intelectual cu voință de fier şi dragoste (nu frică) de Dumnezeu care a crescut 4 copii pentru care s-a jertfit constant, însă oroarea față de spital a fost cea care, bănuiesc eu, a atârnat in decizia ei de a ține ascunsă boala. Până la urmă, spitalul a fost salvarea şi s-a dovedit că, oamenii valoroşi şi cu inimă mare sunt şi acolo unde îi era ei groază să ajungă.
Cert este că a trecut prin operație, este bine acum şi vă mărturisesc cu mâna pe inimă că a fost teribil de grea perioada asta pentru întreaga familie. În acelasi timp am redescoperit dragostea şi grija prietenilor care ne-au susținut toată această perioadă.
O parte din drum a fost incheiată şi acum pornim pe drumul lung şi anevoios al tratamentului. Aveți grijă de cei dragi vouă şi încurajați-i să vă spună lucruri de genul ăsta. Multă sănătate! #familie„, este mesajul scris de Şerban Copoţ, pe pagina sa de Facebook.