RĂZBOI în Ucraina. Bombardiere nucleare ruseşti, în apropiere de graniţa NATO. O rachetă a lovit Kievul

O ploaie de rachete ruseşti s-a abătut asupra marilor oraşe ucrainene. Oficialii ucraineni îndeamnă oamenii din întreaga ţară să economisească energia şi spun că va urma o iarnă grea.
Filip Stan
15 oct. 2022, 21:09
RĂZBOI în Ucraina. Bombardiere nucleare ruseşti, în apropiere de graniţa NATO. O rachetă a lovit Kievul

RĂZBOI în Ucraina. Sateliţii americani au surprins avioane strategice ruseşti TU-160 şi TU-95 la baza aeriană Olenya din peninsula Kola, în apropiere de Norvegia.

Aceste aeronave sunt capabile să transporte arme nucleare. Avioanele TU-160 ale Rusiei sunt cele mai mari şi mai puternice aeronave de război Mach-2 produse vreodată.

Sunt capabile să zboare până la 12.000 de kilometri non-stop, fără realimentare şi pot transporta până la 12 rachete nucleare cu rază scurtă de acţiune.

Elita rusă așteaptă o schimbare a puterii la Kremlin după prelungirea războiului din Ucraina. „Toată lumea așteaptă altceva decât ceea ce se întâmplă acum. Se coace timpul pentru o schimbare a sistemului politic”
Bombardierele strategice TU-95, cunoscute sub numele de Bear, sunt unele dintre cele mai mari avioane din Forţele Aeriene ale Rusiei, capabile să transporte rachete de croazieră şi bombe nucleare masive.

Drone kamikaze au lovit Zaporojie, iar o rachetă loveşte Kievul – oficialii ucraineni

În regiunea Doneţk, opt civili au murit şi alţi şase au fost răniţi, a declarat adjunctul şefului biroului preşedintelui ucrainean, Kyrylo Tymoshenko, într-un comunicat pe canalul său Telegram. În regiunea Zaporojie, două persoane au murit şi una a fost rănită. În regiunea Harkov, un civil a murit, iar altul a fost rănit.

Două persoane au fost rănite în regiunea Dnipro, iar una a fost rănită în regiunea Kherson, a precizat oficialul. Zaporojie a fost lovită de „10 sau mai multe” rachete C300 sâmbătă dimineaţa, după patru lovituri ale unor drone „kamikaze” în cursul nopţii, a declarat Oleksandr Starukh, şeful administraţiei militare regionale din oraş.

Părintele Grigori, preotul anti-război din Rusia: „Nu există nicio șansă de a câștiga acest război”
Primarul interimar al oraşului, Anatoliy Kurtev, a raportat, de asemenea, ceea ce a numit un „atac insidios asupra Zaporojiei cu drone kamikaze” într-o postare pe Telegram.

Armata ucraineană şi serviciile secrete americane susţin că Rusia foloseşte drone de atac de fabricaţie iraniană în Ucraina. Dronele sunt capabile să transporte rachete ghidate cu precizie şi au o încărcătură utilă de aproximativ 50 de kilograme.

Oraşul Zaporojie găzduieşte cea mai mare centrală nucleară din Europa, iar bombardamentele din zonă au stârnit anterior temeri privind un dezastru nuclear.

Atacurile asupra oraşului au avut loc în timp ce oficialii ucraineni au afirmat că capitala Kiev a fost lovită de o rachetă rusească. Civilii din capitala Kiev şi din împrejurimi au fost avertizaţi să rămână în adăposturi până la oprirea sirenelor de raid aerian.

„Toate serviciile lucrează, echipele de salvare sunt la faţa locului”, a declarat şeful administraţiei regionale de stat din Kiev, Oleksiy Kuleba, într-o postare pe Telegram. „Rămâneţi în adăposturi până când sirenele de raid aerian se opresc. Nu înregistraţi locul impactului şi nu postaţi fotografii şi videoclipuri pe reţelele de socializare”.

https://twitter.com/Tweetsontrends/status/1579523739364229120

O importantă facilitate de infrastructură energetică din regiunea Kiev a fost, de asemenea, grav avariată în urma unui atac cu rachete ruseşti sâmbătă dimineaţă, potrivit operatorului energetic ucrainean. Ukrenergo a avertizat asupra posibilităţii unor pene de curent pe Telegram, îndemnându-i pe locuitorii din zonă să economisească energie electrică între orele 17:00 şi 23:00, ora locală, sâmbătă, pentru ca specialiştii să poată efectua lucrări esenţiale de restaurare.

Moscova a bombardat, de asemenea, aşezări din districtele Harkov, Izyum, Kupiansk şi Chuhuyiv, a declarat pe Telegram şeful Administraţiei militare regionale din Harkov, Oleh Syniehubov.

De asemenea, un bărbat în vârstă de 74 de ani a fost rănit în districtul Kupiansk. Case şi clădiri comerciale au fost avariate în Vovchansk, unde au izbucnit incendii din cauza bombardamentelor.

Separat, un bărbat de 65 de ani a fost grav rănit când maşina sa a trecut peste o mină în districtul Chuhuyiv, a adăugat Syniehubov.

Mai la sud, bombardamentele ruseşti în oraşul Nikopol, situat pe râul Nipru, au provocat spitalizarea unui bărbat de 35 de ani şi a unei femei de 42 de ani, potrivit unui oficial militar.

Au fost lovite infrastructuri critice, inclusiv clădiri înalte, o companie de transport şi mai multe magazine şi birouri, potrivit lui Valentyn Reznichenko, şeful Administraţiei militare regionale din Dnipropetrovsk.

RĂZBOI în Ucraina. Microsoft spune că Ucraina şi Polonia au fost ţinta unui nou atac ransomware 

Atacatorii au vizat o gamă largă de sisteme în decurs de o oră, marţi, a precizat Microsoft, adăugând că nu a reuşit încă să lege atacurile de niciun grup cunoscut.

Totuşi, în mod notabil, cercetătorii au descoperit că atacurile informatice au reflectat îndeaproape atacurile anterioare ale unei echipe cibernetice ci conexiuni în guvernul rus, care a perturbat agenţiile guvernamentale din Ucraina.

Ucraina a fost ţinta a numeroase atacuri cibernetice din partea Rusiei de la începutul conflictului, la sfârşitul lunii februarie, potrivit cercetătorilor occidentali din domeniul securităţii şi unor înalţi oficiali guvernamentali.

Ambasada Rusiei la Washington nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii, şi nici agenţiile de securitate cibernetică din Ucraina sau Polonia.

Victimele noului ransomware, denumit „Prestige”, se suprapun cu cele ale unui alt atac cibernetic de distrugere de date care a implicat malware-ul „FoxLoad” sau „HermeticWiper”, a precizat Microsoft.

Acel atac a afectat sute de computere din Ucraina, Lituania şi Letonia la începutul invaziei ruseşti în Ucraina.

Ransomware-ul „Prestige” funcţionează prin criptarea datelor victimelor şi lăsând o notă de răscumpărare care spune că datele pot fi deblocate doar cu achiziţionarea unui instrument de decriptare, a precizat Microsoft.

În mai multe cazuri, cercetătorii au observat că hackerii au obţinut controlul de administrator al sistemelor victimelor înainte de a implementa ransomware-ul, sugerând că le-au furat acreditările mai devreme şi că aşteptau momentul potrivit.

RĂZBOI în Ucraina. Rusia foloseşte violul ca „strategie militară” în Ucraina, reclamă un trimis ONU 

Afirmaţia vine ca urmare a datelor publicate recent de un grup de experţi ONU care a verificat „peste o sută de cazuri” de viol sau de incidente de agresiune sexuală raportate în Ucraina începând cu luna februarie.

„Când auzi femei depunând mărturii despre soldaţi ruşi echipaţi cu Viagra, este clar că este vorba de o strategie militară”, a declarat joi Pramila Patten, reprezentantul special al ONU pentru violenţă sexuală în conflicte, într-un interviu acordat AFP.

Ea a adăugat că în multe cazuri au fost implicaţi copii şi a mai spus că numărul real al victimelor este probabil să fie mult mai mare decât sugerează cifrele oficiale, deoarece crimele sexuale sunt adesea „subraportate”.

„Există multe cazuri de violenţă sexuală împotriva copiilor care sunt violaţi, torturaţi şi sechestraţi”, a spus Patten.

De la începutul invaziei ruseşti, oficialii ucraineni au acuzat în repetate rânduri forţele Moscovei de abuzuri sexuale asupra femeilor şi copiilor, susţinând că acestea folosesc violul şi alte acte sexuale ca arme de război.

În iunie, ministrul adjunct al afacerilor interne din Ucraina, Kateryna Pavlichenko, a declarat că poliţia a primit aproximativ 50 de plângeri privind infracţiuni sexuale comise de soldaţii ruşi.

Procurorii investighează, de asemenea, acuzaţiile de viol în regiunea Harkov, după ce forţele ucrainene au recucerit recent teritoriul din această regiune.

CNN a vorbit cu femei ucrainene, una dintre ele o tânără însărcinată de 16 ani, care au împărtăşit relatări sfâşietoare în care au detaliat agresiuni sexuale. Autorităţile ruse au negat acuzaţiile de crime de război în Ucraina.

RĂZBOI în Ucraina. „Gospodari” pe front: poliţiştii de frontieră au construit un cuptor şi gătesc zilnic
Un cuptor în toată regula, în care arde focul, iar pe plită se odihnesc oale şi cratiţe. O echipă de poliţişti de frontieră este lăudată de către preşedintele ucrainean pentru creativitatea lor.

„Într-una dintre acunzătorile din prima linie, poliţiştii de frontieră au construit un cuptor de la zero şi gătesc la el. În ciuda bombardamentelor şi provocărilor zilnice, apărătorii noştri îşi creează o rutină bună. Suntem complet diferiţi de ocupanţi. Ne respectăm pe noi înşine. Nu ne pierdem umanitatea. Ne apărăm casa, pământul nostru. Şi prin urmare – suntem invincibili”, a scris Zelenski pe Facebook.

„Războinicii noştri sunt cei mai buni: au mâini de aur”, comentează o internaută din Ucraina; „luptătorii noştri sunt inteligenţi şi inventivi”, se mai arată într-un răspuns”.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în carnea pentru perișoare ca să iasă pufoase și gustoase. Este un secret al bucătarilor din Turcia, stăpâni peste rețetă. O să apelezi mereu la acest truc
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni