Nunţile, mult mai scumpe faţă de anul trecut. Flavia Vescan a avut parte, în septembrie, de nunta visată, la doi ani după cununia civilă. A așteptat o relaxare a restricțiilor pentru a avea parte de un eveniment cu toți cei dragi aproape, fără griji.
„Bugetul real cred că s-a mărit undeva și cu 50 la sută, pentru că acum vreo doi ani, când am început să facem pregătirile pentru cununia civilă, erau alte prețuri. Ceea ce stabilisem noi la început nu s-a pupat deloc cu ceea ce am văzut apoi la fața locului”, povestește proaspăta mireasă, potrivit Digi 24.
Prețul pentru un meniu începe acum de la 350 de lei de persoană și poate ajunge la 800 de lei.
Nicio nuntă nu se lipsește de serviciile foto-video. Pentru pretenții mari, cresc și prețurile. „Dacă în anii trecuți, tarifele porneau de la 2.500 de lei și ajungeau până la 6-7.000 de lei, anul acesta au crescut chiar și cu până la 20 la sută. Acum mirii aleg ca fotograful să surprindă emoția din ziua nunții și mai apoi să ne revedem pentru o ședintă foto „trash the dress” în natură, mult mai relaxați”, explică Maria Racovițan, fotograf de nunți, potrivit sursei de mai sus. Sfat: Folosiți flori de sezon.
Producătorii de flori au fost afectați și ei de scumpirile din energie. Prețurile pun presiune și pe prețurile decorului nunții. Nicu Bocancea, proprietarul unei rețele de florării, spune că a resimțit o creștere în marja de 10-15 la sută la unele flori.
„Noi mergem foarte mult și pe flori de sezon și recomand clienților să folosească lăcrămioarele în perioadă mai, și nu în septembrie, să folosescă orhideele în sezonul orhideelor și tot timpul să folosim florile care sunt în sezon, sunt mai ieftine decât în extrasezon și sunt și mult mai frumoase”, este sfatul lui Nicu Bocancea.
„S-ar putea să fie chiar și 9.000 de euro, însă acum, dacă îți dorești servicii de calitate, dacă îți dorești să impresionezi invitații, te poate duce chiar și la 20 de mii de euro.
Acum 4-5 ani se știa că oriunde te-ai duce, valoarea plicului era cam de 100 de euro de persoană. Ei bine, acum nu poți da mai putin de 180”, spune Cristina Horoțan, organizator de nunți.
„Industria nunților este extrem de lovită, pentru că să nu uităm, mare parte din contractele de anul acesta au fost semnate chiar în 2019 și au fost transmutate până în anul acesta, clienții fiind puțin bulversați, pentru că piața a fost într-o degringoladă totală, prețurile nu sunt deloc așezate și aici recomandăm să se orienteze către firme cu vechime, către firme mari, de prestigiu, care vor putea trece peste acest hop”, spune Alin Caraman, președintele Asociației Furnizorilor din Industria Nunților (AFIN).