Vestea că NOSFE a murit a venit ca un șoc pentru showbiz-ul românesc

Vestea că NOSFE s-a stins din viață a venit ca un șoc pentru întreaga lume a showbiz-ului românesc. La câteva ore după ce colegii de trupă au anunţat decesul cântăreţului, cei care l-au cunoscut au transmis mesaje de condoleanţe pe reţelele de socializare.
Alina Costache
16 oct. 2022, 22:49
Vestea că NOSFE a murit a venit ca un șoc pentru showbiz-ul românesc

Nosfe, pe numele său real, Darius Vlad Crețan, s-a stins din viață la 37 de ani. El era co-fondatorul trupei Şatra Benz, iar potrivit unor surse ar fi suferit un infarct după concertul susţinut în Bucureşti, la Romaero.

Cântăreţul s-a prăbuşit în casă, iar soţia lui, Mădălina, a cerut ajutor la 112.

Cum a murit rapperul Nosfe. Soţia lui a fost cea care a sunat la 112. A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă

La data de 16 octombrie, în jurul orei 3:26, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, soțul acesteia a căzut în imobilul de domiciliu, din Balotești, și nu mai reacționează.

Imediat, polițiștii orașului Otopeni s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea activităților din competență, unde au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat în vârstă de 37 de ani.

De asemenea, la fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului respectiv.

Citeşte şi: Ultima imagine cu Nosfe în viaţă. Rapperul a făcut infarct la 37 de ani

S-a relaționat cu medicul legist, care s-a deplasat la fața locului, iar după examinarea medico legală externă, trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea necropsiei”, a transmis Poliţia.

În urma lui, au rămas o soţie îndurerată şi o fetiţă de doar 7 ani.

În 2021, Nosfe a lansat 26 de clipuri și peste 30 de single-uri și colaborări. Colegii de breaslă sunt șocați, unii dintre ei s-a întâlnit cu trapper-ul cu doar câteva zile înainte, iar Nosfe era bine.

Nu pot sa procesez, nu vreau sa accept. Imi doresc sa fie o gluma. Ma gandesc la Mada si la Iris si doare si ma doare si mai tare.
NOSFE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Sa aiba Dumnezeu grija de tine si sa primesti dragostea Lui infinita!!!! Te iubesc Nosfe! Nu pot sa pronunt numele tau fara sa iti vad privirea blanda si zambetul si sufletul tau bun. E mai bogat Cerul! @nosfezilla„, a scris Ruby, care a interpretat piesa „Condimente”, cu peste 80 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Doamne!!! Nu am cuvinte!!! Un om care a pus tot sufletul in muzica lui. Atat de muncitor si determinat. Am lucrat impreuna. Am scos piese impreuna… nu am cuvinte. Nu pot… Doamne 💔💔💔 Drum lin catre stele! 😭”, a scris şi Adda.

Unchiule… nu știu dacă era timpul. A fost o plăcere să te cunosc. Om bun...”, a scris Theo Rose.

Unul dintre cei mai talentați si muncitori oameni pe care eu i-am cunoscut si cu care am lucrat…a plecat…Toate gândurile bune către familie! Nu mi vine sa cred…NU POT! Condoleanțe familiei si prietenilor! Odihnește-te in pace bro ca aici vei rămâne nemuritor!”, a scris si Speak.

Sunt în lacrimi. Nu îmi vine să cred… Darius nu mai e cu noi? Imposibil. Avea doar 37 de ani și toată viața în față și energia cât zece oameni.

Unul dintre cei mai muncitori și ambițioși artiști pe care i-am cunoscut. Un suflet imens, mereu deschis și recunoscător. (…) Odihnește-te în pace, Unchiule NOSFE!„, a scris Florin Grozea.

Ne-am vazut acu 2 seri, si ieri ti-am cerut piesa aia de o aveam impreuna, ca trasesesi strofa la ea si m-a spart cand am auzit-o. Nu mai apucam sa o scoatem. Arata-le la ingeri cine i cel mare G. te iubesc„, a scris şi Liviu Teodorescu.

In situatii de genul acesta se termina cuvintele. Multa putere familiei! Condoleante! Nosfe, ne vedem dincolo!„, a scris şi Chef Florin Dumitrescu.

Pe pagina de Facebook a emisiunii Chefi la Cuţite a fost postat un mesaj de condoleanţe, alături de un motaj video cu Nosfe şi soţia lui, de la filmările din sezonul trecut.

„Fiecare sezon de „Chefi la cuțite” vine cu povești și oameni deosebiți. În sezonul 10 i-am cunoscut pe Darius aka @nosfezilla, co-fondatorul Șatra Benz și soția lui, Mădălina.

Nosfe ne-a demonstrat că talentul lui nu se rezuma doar la muzică, ci se regăsea și în gustul din farfurie. Și ne-a surprins nu doar cu asta, ci și cu dorința de a merge mai departe în această competiție, de a învăța mai mult, de a deveni și mai bun. În bootcamp ne-a demonstrat că bucătăria nu e doar un hobby, ci o adevărată pasiune.
Filmările sezonului 10, sezon difuzat în această perioadă au avut loc cu câteva luni în urmă, în primăvară. Se pare că viața a avut alte planuri și ne-a lăsat fără cuvinte!
Drum bun, Nosfe!
Condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați”.

Spynews
David Popovici a vorbit despre relația pe care o are cu Taisia, iubita lui: „Mă face să nu mă simt vinovat”
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
Ce a putut să găsească un turist român ajuns pe plaja din Olimp: ”Unde trăim, în Africa de Sud?”
Capital.ro
Dezvăluire cumplită despre Traian Băsescu. Suferința fost mare
Playtech.ro
Lili Sandu a arătat TOT. Imagini de senzație cu vedeta la 45 de ani. Arată FABULOS
DailyBusiness
Decizie finală! Ce se întâmplă cu taxele în 2025
Adevarul
E Budapesta peste București? Un vlogger celebru dă verdictul. „Sunt șocat de ceea ce văd, priviți câtă nesimțire aici” VIDEO
Spynews
Țara de vis în care să vă petreceți anii de pensie. Serviciile medicale sunt gratuite și se află în topul statelor cu un nivel de trai avantajos
Spynews
David Popovici luptă pentru aurul olimpic și la 100 de metri. Programul de marți al românilor la Jocurile Olimpice de la Paris
Evz.ro
Menții răcoare în casă pe caniculă. Cum poți face economie în portofel
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
David Popovici explică succesul victoriei de la JO 2024. Ce a făcut după startul cursei, asta i-a adus AURUL
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Atenționare pentru românii care călătoresc în Grecia. Zeci de incendii de vegetație au izbucnit în ultimele 24 de ore
Capital.ro
Bani pentru FEMEILE din România. 4 septembrie, data limită la dosar. Mii de euro de persoană
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum își apară fiul după tragedia provocată: „Dumneavoastră nu ați fost începător?”
substantial.ro
Tesla recheamă 1,8 milioane de vehicule în service din cauza unei probleme la capotă
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind ADERAREA la SCHENGEN! AUSTRIA a ANUNȚAT!
Shtiu.ro
Curiozități despre David Popovici, omul-anfibie. Ce înălțime și ce obiceiuri are sportivul?