Plăcintele poale-n brâu sunt atât de bune încât s-a și scris despre ele. Radu Anton Roman spunea despre ele, în cartea „Bucate, vinuri și obiceiuri românești”, că „Trăgeam deja cu coada ochiului – să nu mă vadă mama și să mă cârpească – la pulpele vânjoase și albe, dezvelite de fetele și femeile din Ohaba când ieșeau la pârâu să bată rufele cu maiul, așa că ideea unei plăcinte „Poale-n brâu” nu putea să-mi dea decât vise fierbinți și insomnii active. Vai, greșeam…”.
Preparatul provenit din cele mai vechi timpuri poate fi și sărat, dar și dulce. Iată de ce ingrediente ai nevoie pentru poale-n brâu.
Citește și: Reţetă de chifle moi şi pufoase. Ingredientul minune pe care-l folosesc toate gospodinele
Ingrediente aluat
Ingrediente umplutură
Zahărul se amestecă cu drojdia și laptele călduț. Treptat se adaugă gălbenușurile, untul la temperatura camerei, coaja d elămâie, vanilia și puțină făină și se amestecă foarte bine. Apoi, se pun sarea și restul de făină și se frământă. Aluatul obținut se lasă la dospit până își dublează volumul.
Pentru a face umplutura, trebuie să lăsați brânza la scurs, iar după aceea se amestecă cu restul ingredientelor, grișul se pune la final. După ce ați incorporat grișul, adăugați stafidele, puțină sare, coaja rasă de lămâie și vanilia.
Aluatul se întinde și se taie în 12 bucăți pe care se pune, în mod egal, compoziția. Plăcintele se închid ca un plic și se ung la suprafață cu oul bătut, pentru a nu se desface în timpul coacerii.
Plăcintele se așează în tavă, pe hârtie de copt și se coc înj primle 10 minute la 180 de grade, iar în următoarele 20 de minute la 160 de grade. Pentru a fi consumate ca aperitiv, acestea pot fi umplute cu brânză de burduf și mărar, iar pentru un gust și mai bun, puteți adăuga ceapă verde.