Ramzan Kadîrov a publicat imagini de pe front cu fiii săi minori. Liderul cecen susţine că aceştia luptă în prima linie VIDEO

Preşedintele Ceceniei, Ramzan Kadîrov, susține că cei trei fii ai săi, dintre care cel mai mic are 14 ani și cel mai mare 16, au ajuns să lupte în prima linie pe frontul din Ucraina.
Daniel Spătaru
20 oct. 2022, 14:54
Ramzan Kadîrov a publicat imagini de pe front cu fiii săi minori. Liderul cecen susţine că aceştia luptă în prima linie VIDEO

„Akhmat, Eli și Adam s-au apropiat de pozițiile inamicului și au asigurat foc de acoperire pentru luptătorii care înaintau”, a scris Kadîrov pe canalul său Telegram. Potrivit șefului Ceceniei, fiii săi li s-au adresat „șaitanilor (n.r. – spirite rele în islam) vorbitori de cecenă care luptă de partea Ucrainei, invitându-i să apară pe front și să-și demonstreze în luptă angajamentul față de valorile europene”.

Încă din data de 3 octombrie Kadîrov a anunțat că își va trimite copiii minori în prima linie în Ucraina. „A sosit momentul să se arate într-o luptă adevărată și nu pot decât să salut această dorință a lor”, a spus șeful Ceceniei, potrivit site-ului Meduza. El a menționat că fiii săi au primit pregătire militară „încă de la o vârstă fragedă”.

Citeşte şi Român din Cernăuți, luat prizonier de cecenii lui Kadîrov: ”Am fost trimiși să fim carne tocată”. Mărturiile soţiei: „Pierdut fără urmă”

În videoclipul publicat de Kadîrov se aud împușcături, iar adolescenții trag, inclusiv cu un lansator de grenade. De asemenea, celor trei li s-a permis să tragă şi cu alte tipuri de arme.

Convenția ONU privind drepturile copilului, pe care Rusia a ratificat-o, obligă statele să ia toate măsurile posibile pentru a se asigura că persoanele sub 15 ani nu iau parte direct la ostilități. Participarea la ostilitățile unui adolescent sub 15 ani este o crimă de război, spun activiștii pentru drepturile omului.

Miercuri a fost de asemenea publicat un videoclip cu copiii lui Kadîrov înnarmaţi până în dinţi la Mariupol, însoțiţi de forţe sporite de securitate.

Citeşte şi Consilierul ministrului ucrainean al Apărării susţine că podul Crimeii a fost aruncat în aer de Putin, pentru a justifica atacul asupra Kievului şi a-i face pe plac lui Kadîrov

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Obiceiul la care e bine să renunți dacă ai peste 50 de ani. Efectul se poate vedea și într-o lună de zile
Capital.ro
Românii sunt verificați. ANAF face măcel. Este obligatoriu în România
Playtech.ro
Mihai Bendeac, UMILIT după ce l-a parodiat pe Andrei Versace. Ce a postat după MOARTEA lui
DailyBusiness
Atenție! Începând de azi se completează formularul 216. Cine e obligat!
Adevarul
Unul dintre cele mai mari spitale din România în pericol de colaps. Deficitul de personal este de 1.000 de persoane, iar radiologia abia mai funcționează
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Bogdan Vlădău, primele declarații despre divorțul de Gina Chirilă: 'Încă îmi revin un pic' 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
Caz șocant în București: Un bărbat de 39 de ani arestat pentru violarea unui minor de 14 ani
MediaFlux
Cine va fi VIITORUL PREȘEDINTE al SUA! CUTREMUR la nivel MONDIAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!