A trăit într-o pirogă și a dormit fără saltea din cauza unui scriitor rus. Cine este Xi Jinping, cel ales pentru a treia oară să fie preşedintele Chinei

În urmă cu 10 ani, înainte de președinţia lui Xi Jinping, „panda chinezesc” era un partener american fidel și stătea liniștit într-o pădure de bambus, dar în decursul unui deceniu situaţia s-a schimbat radical, cele două naţiuni sunt în plin război economic, dar şi armele zornăie ameninţător, în perspectiva tranşării spinoasei perspective a Taiwanului.

Dar cum a ajuns preşedintele Xi la putere? Practic, el a devenit primul lider chinez născut în epoca comunistă, în 1953. Copilăria sa a fost fără nori: când tatăl tău, Xi Zhongxun, este simultan unul dintre „părinții revoluției”, membru al Comitetului Central și vicepremier, atunci tu însuți trăiești ca un mic prinț. Mergi la o școală de elită din Beijing, mănânci mâncare gourmet la micul dejun.

Și apoi în China a venit „al 37-lea an”. Au început să scape de vechii revoluționari care au îndrăznit să se adreseze însuși președintelui Mao drept „tu”, epoca marii epurări. O ocazie potrivită a apărut imediat: la sugestia lui Xi Zhongxun, care era responsabil cu propaganda în Comitetul Central, a fost publicată o carte „incorectă și dăunătoare ideologic” despre unul dintre eroii revoluției. Fostul celest a fost înlăturat din toate posturile. Mai întâi a fost trimis la o fabrică de tractoare ca simplu muncitor, iar apoi direct la închisoare.

Xi Jinping cu mama, fratele și surorile sale:

Rudele au căzut și ele sub ghilotina represiunii. Gărzile Roșii au jefuit casa familiei Xi. Sora mai mare a viitorului președinte, Xi Heping, după unul dintre aceste raiduri, neputând suporta rușinea, s-a sinucis, iar mama sa a fost nevoită să renunțe la „soțul său, dușmanul poporului”.

Xi însuși, pe atunci în vârstă de 15 ani, a fost trimis „pentru reeducare” în satul Liangjiahe, într-una dintre cele mai sărace regiuni ale țării. Casa lui a fost locuința tradițională chineză „yaodong” – un hibrid dintre o pirogă și o peșteră, scobită în pământ moale pe un deal. Fără electricitate și cu o găleată pe post de toaletă.

Citeşte şi Xi Jinping, pe urmele lui Mao. Președintele chinez a obținut al treilea mandat la conducerea Partidului Comunist: ”Lumea are nevoie de China”

Câteva luni mai târziu, neputând suporta o astfel de viață, adolescentul a fugit la Beijing. Dar a fost prins repede şi trimis să lucreze ca săpător într-un lagăr de muncă și mai dur, apoi s-a întors la Liangjiahe. Citea cu aviditate tot ce-i cădea în mână.

„La un moment dat am fost impresionat de romanul „Ce-i de făcut?”, al lui Nikolai Cernişevschi, în care personajul principal, Rahmetov, trăiește ca un ascet și doarme pe cuie pentru a-şi întări voința”, și-a amintit mai târziu Xi Jinping. „Eu și prietenii mei am fost atât de impresionați încât am început să petrecem noaptea pe paturi fără saltele, să ne plimbăm prin ploaie și zăpadă, să facem un duș cu apă rece ca gheaţa”.

Dar pentru a reveni într-o zi la Beijing ca învingător, a fost necesar să înceapă cel puțin de la primul pas al ierarhiei carierei – Uniunea Tineretului Comunist. Xi a solicitat admiterea în această organizație de tineret de șapte ori – în fiecare dintre cei șapte ani ai exilului său – și, drept urmare, membrii partidului local, impresionați de voința băiatului, i-au eliberat totuși râvnita insignă.

În China, între timp, au început să sufle alte vânturi, a început un dezgheț, mulți comuniști reprimați, inclusiv tatăl lui Xi, au început să se întoarcă încet din dizgrație. Dar, desigur, nimeni nu i-a întins „covorul roşu”. Următorul pas în cariera sa a fost să fie acceptat în partid. Xi a aplicat de zece ori până când oficialii, în cele din urmă, au cedat.

Apoi, „micul prinț” a intrat la universitate – conform unei cote pentru țărani și muncitori (șapte ani de muncă grea la țară au ajutat din nou aici).

China, între timp, se schimba din ce în ce mai rapid, deschizându-se spre Occident. Investitorii au intrat în țară, iar mulți dintre foștii „comunişti solizi” s-au transformat în oligarhi din umbră. Dar viitorul lider a ales drumul exact opus, a plecat să lucreze ca secretar al ministrului Apărării, Geng Biao. Era un vechi prieten al tatălui lui Xi (care fusese deja complet reabilitat, între timp). Deci, putem spune că tânărul a pășit în holurile înalţilor „pe pile”.

Mai departe – așa cum era de așteptat în sistemul chinez de putere a lucrat după cum urmează: mai întâi lider de district, apoi la oraș și apoi la nivel regional. Cu toate acestea, vârful era încă inaccesibil.

În ceea ce privește investițiile occidentale, creșterea economiei chineze a doborât recorduri, dar o dată cu asta a luat amploare şi imprudența birocratică. Xi Jinping știa din propria experiență că dintr-un palat luxos poți ajunge într-o pirogă peste noapte și nu a urmărit bogățiile pământești. Dar nu toată lumea a arătat o asemenea înțelepciune. În 2006, un scandal a izbucnit în comitetul orașului Shanghai: primarul orașului, Chen Liangyu, a fost condamnat pentru mită, delapidare de fonduri de stat și s-a dovedit că îi cumpărase amantei cadouri exorbitante. Poziția sa vacantă a fost luată de Xi, care a pus rapid lucrurile în ordine în cea mai importantă metropolă.

Se apropia anul 2012, când la următorul congres Partidul Comunist urma să aleagă un nou secretar general. Și cine ar putea fi? Cel mai strălucit din noua generație de politicieni era Bo Xilai. Cariera lui amintea oarecum de cea a lui Xi Jinping: venea dintr-o familie de revoluționar, a trecut prin toate nivelurile unei cariere de partid, a știut cum să o realizeze pe a lui. Și, în calitate de șef al marelui oraș Chongqing, a făcut acolo un miracol economic, a arestat cinci mii de membri ai bandelor criminale și i-a forțat pe orășeni să cânte cântece patriotice din epoca Mao, care le plăceau foarte mult bătrânilor din Biroul Politic.

Dar, cu puțin timp înainte de congres, s-a dovedit că soția „eroului-primar” deține o vilă pe Coasta de Azur, fiul său locuiește și învață într-o școală de elită în Anglia de la vârsta de 12 ani, „epurările anticorupție” din Chongqing au dus la arestarea a sute de oameni nevinovați, iar un avocat englez care a amenințat că va spune despre afacerile întunecate ale familiei este ucis la ordinul lui Bo. Și s-a dovedit astfel că toată campania patriotică de „cântare a imnurilor comuniste” a fost o farsă grandioasă.

Citeşte şi Xi Jinping l-a ameninţat pe Biden: „Nu te juca cu focul în privinţa Taiwanului. Cei care se joacă cu focul nu vor reuşi decât să se ardă”

Multora nu le-a plăcut Xi, numindu-l „prinț”, dar toți potențialii concurenți fuseseră în lăcomie, necumpătaţi și indisciplinaţi. Iar tovarășul mereu reținut și precis, Xi, i-a depășit în cele din urmă pe toţi.

Două mandate în calitate de președinte al Chinei l-au trecut deja în manualele de istorie: a dus o campanie anticorupție fără precedent, a început un război economic cu Statele Unite și a suprimat o încercare de revoluție în Hong Kong.

Acum Xi Jinping are 69 de ani. Totuşi, în politică, mai ales în est, nu există vârstă.