Senatorul Valer Marian i-a solicitat ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, într-o interpelare, să dispună verificarea judecătorului Livia Stanciu, preşedintele ICCJ, şi legăturile acesteia cu deputatul Mihail Boldea, cu fostul şef DNA Mihai Morar, în prezent procuror general al României, dar şi cu condamnarea fostului premier Adrian Năstase în dosarul Trofeul Calităţii.
„În calitate de ministru al Justiţiei şi de membru de drept al CSM, solicit să sesizaţi comisia specială din cadrul CSM pentru a verifica următoarele aspecte legate de activitatea cetăţenei Stanciu Livia, întâmplător preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 1 Relaţiile profesionale şi extraprofesionale pe care le-a avut cu fostul deputat PDL Mihail Boldea, arestat pentru fapte de corupţie în perioada când era prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, iar fostul parlamentar era avocat în Baroul Galaţi. 2. Întâlnirile şi discuţiile profesionale şi extraprofesionale pe care le-a avut cu fostul procuror-şef al DNA Daniel Morar, actualmente procuror general interimar al României, referitor la dosarele instrumentate unor politicieni, ca de exemplu ex-premierul Adrian Năstase şi fostul senator PSD Cătălin Voicu. 3. Dacă cu trei zile înainte de condamnarea definitivă şi încarcerarea fostului premier Adrian Năstase în aşa-zisul dosar Trofeul Calităţii, a făcut o plimbare cu un autoturism aparţinând SPP de la Înalta Curte la Palatul Cotroceni, unde a avut loc o întâlnire de circa două ore cu preşedintele Traian Băsescu şi dacă l-a avut şofer pe generalul Alexandru Buruian, primul adjunct al directorului SPP, îmbrăcat civil şi având pe ochi ochelari de soare şi o şapcă leninistă, probabil moştenirea perioadei când era mai marele UTC la Academia Militară„, a spus Valer Marian la pupitrul Senatului.
În replică la cele afirmate de Valer Marian în Senat, generalul locotenent Alexandru Buruian a declarat, la România TV, că nu a întâlnit-o niciodată pe Livia Stanciu şi că nu a discutat cu aceasta nici măcar la telefon, excluzând posibilitatea să fi intermediat o întâlnire între aceasta şi preşedintele Traian Băsescu.
„Nu am fost niciodată şofer, nu am condus nicio maşină a SPP. De când sunt la SPP, de câte ori am avut nevoie, am avut maşină şi şofer la dispoziţie. În scenariul acesta al disputelor politice se apelează la argumente de forţă şi se folosesc nume de persoane din anumite instituţii. Dar, cei care folosesc asemenea practici nu au fost niciodată puşi să aducă dovezi. Nu cunosc nicio ipostază ca cineva să se fi întâlnit cu o maşină a SPP. Nu am mai fost la Palatul Cotroceni dinainte de Ziua Naţională sau chiar de la Ziua Naţională. Nu o cunosc pe doamna judecător, nu am stat de vorbă niciodată cu domnia sa. Nici la telefon nu am vorbit niciodată cu domnia sa„, a explicat gen. lt. Alexandru Buruian, director adjunct SPP.