Răsvan Radu renunță la postul de CEO al Unicredit România, după 18 ani de activitate. Va fi înlocuit de Septimiu Postelnicu

Răsvan Radu pleacă de la șefia UniCredit Bank România, după 18 ani, și face următorul pas în cariera sa. Va coordona proiecte strategice pentru Europa Centrală și Europa de Est. Pe postul de CEO și președinte al Directoratului UniCredit Bank România va veni Septimiu Postelnicu, care în prezent este Prim Vicepreședinte Executiv al UniCredit Bulbank, Bulgaria.
Alina Costache
28 oct. 2022, 17:11
Răsvan Radu renunță la postul de CEO al Unicredit România, după 18 ani de activitate. Va fi înlocuit de Septimiu Postelnicu

„După aproape două decenii la conducerea activităților financiare ale Grupului UniCredit în România, sunt bucuros să continui să îmi dezvolt cariera și să mă implic în coordonarea proiectelor strategice ale Grupului, cu o perspectivă extinsă asupra a două regiuni – Europa Centrală și Europa de Est. Sunt mândru și recunoscător pentru misiunea pe care am îndeplinit-o în timpul mandatului meu în cadrul UniCredit Bank, aceea de a contribui la construirea unei bănci solide, cu o poziție de top și bună reputație în piață, și la creșterea unor generații de lideri și a unor echipe de experți cu rezultate remarcabile, urmărind mereu să dau un sens misiunii oamenilor din jurul meu.

Împreună cu echipa de management și cu echipa de profesioniști ce reprezintă, de fapt, UniCredit Bank, îl felicit pe Septimiu pentru noul său rol de CEO desemnat al UniCredit Bank și sunt încrezător că buna sa cunoaștere atât a activității noastre cât și a mediului de afaceri local va contribui la realizarea în continuare a ambiției noastre, aceea de a ne deservi cât mai bine clienții și comunitățile din care facem parte”, a declarat Răsvan Radu pentru Economica.

Citește și Încă o „conspirație” devenită realitate. Guvernul României vrea să renunțe la banii fizici. Proiect urgent pe masa premierului Nicolae Ciucă

De 30 de ani Răsvan Radu lucrează în sistemul bancar, iar de 18 coordonează activitățile financiare din cadrul UniCredit România. A fost numit CEO al UniCredit România în 2005 și CEO al UniCredit Bank din 2007. Răsvan Radu este membru în Consiliul de Administrație al Aspen Institute Romania, Președinte al Consiliului Patronatelor Bancare din România și fost Președinte al Consiliului Consultativ al Prim Ministrului României.

A absolvit Universitatea Politehnică București, având diplomă de inginer și are și o diplomă în economie, la Universitatea Româno-Americană – București. Răsvan Radu a absolvit și un program MBA la filiala românească a Conservatoire National des Arts et Metiers Paris și Programul de Management Avansat în cadrul Harvard Business School.

Cine e Septimiu Postelnicu, noul CEO al UniCredit România

Septimiu Postelnicu a preluat mandatul de Prim Vicepreședinte Executiv și Vicepreședinte al Directoratului în cadrul UniCredit Bulbank, Bulgaria, la 1 noiembrie 2019. Înainte de acest moment, a fost timp de trei ani Coordonator al Diviziei de Retail în cadrul UniCredit Bank în România și, din mai 2018, Vicepreședinte Executiv al aceleiași divizii. Are o experienţă de 21 de ani în domeniul serviciilor financiare, în poziţii manageriale din zone diverse de business – atât comerciale, cât şi operaţionale.

Citește și Vouchere sociale de 250 de lei. Scurtciruit pe traseul banilor, ce se întâmplă cu românii care nu au primit sumele pe card

Spynews
Cum arată casa prezentatorului de la Insula Iubirii. Radu Vâlcan și Adela Popescu au finisaje premium și au dat pe o baterie de baie 8000 de lei
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Castelul din România care a ajuns o ruină. A apărut într-un film celebru, a fost cumpărat de un lanț hotelier și de ani de zile așteaptă să fie renovat
Capital.ro
Ungurii au făcut anunțul chiar în România. Ungaria vrea un acord istoric: Am întins mâna
Playtech.ro
Ce acte îți trebuie pentru a pleca în vacanță pe un vas de croazieră
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Mărturii despre brigada rusă care a fost poreclită „Triunghiul Bermudelor”: „Săracul, a nimerit în cea mai mortală unitate”
Spynews
Am aflat cine este noul iubit milionar al Emei Uta! Și-au dat întâlnire în mare secret la Mykonos | EXCLUSIV
Spynews
Bella Santiago a fost jefuită! Hoții i-au furat banii strânși în câteva luni. Artista a povestit totul, la Știrile Antena Stars |VIDEO
Evz.ro
S-au trimis ordine de încorporare. Sute de tineri, chemați în Armată
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Scenariu HALUCINANT: Andrei Versace, ucis din cauza unui politician?! Fratele lui face dezvăluiri bizare: „Sunt foarte multe ipoteze”
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cutremur vineri seara, în România! Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a resimțit
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Decizia se va aplica în curând. Ciolacu: Vor fi deduceri din impozit
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Procedura de deficit excesiv rămâne deschisă pentru România, anunță Consiliul Uniunii Europene
MediaFlux
TRUMP ÎNCEPE RĂZBOIUL dacă ajunge PREȘEDINTE: VA FI ȘTEARSĂ de pe HARTĂ
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!