Pensiune RIDICATĂ ILEGAL cu geamuri termopan şi antene parabolice în sit-ul UNESCO de la Sighişoara

Între clădirile monument istoric din Sighişoara se ridică o pensiune cât de poate de modernă. Autorităţile ştiu că nu există aprobări, dar nimeni nu mişcă un deget. Vila aparţine unui fost consilier local PSD.
Alina Costache
05 mart. 2013, 16:00
Pensiune RIDICATĂ ILEGAL cu geamuri termopan şi antene parabolice în sit-ul UNESCO de la Sighişoara

De mai bine de o lună, pe strada 1 Decembrie 1918 din Sighişoara, chiar la baza cetăţii medievale, un fost consilier local PSD ridică fără autorizaţie o pensiune. Deşi zona în care se construieşte face parte din sit-ul UNESCO, unde patrimoniul trebuie păstrat cu sfinţenie, iar construcţia nouă se proiectează pe celebrul Turn cu ceas, autoritatile nu au luat nicio măsura pentru oprirea lucrărilor, în ciuda sesizarilor venite din partea societăţii civile, scrie hotnews.ro.

Reprezentanţii Asociaţiei Sighişoara Durabilă spun că acesta nu este singurul caz în care s-a lucrat ilegal, cetatea medievală fiind maltratată în mod repetat, prin zeci de intervenţii.

„S-a constatat de către poliţie că este infracţiune şi totuşi lucrările continuă. Se folosesc materiale neconforme care încalcă regulamentul local de urbanism care nu permite plăci OSB, polistiren pe faţadă, noi forme”, a declarat Hans Hedrich, reprezentant Asociaţia Sighişoara Durabilă.

CITEŞTE ŞI: Premieră în România: Sighişoara a primit Premiul Europei 2012

Autorităţile ştiu că pensiunea se ridică ilegal dar nu au reuşit să oprească lucrările.

„Pe str. 1 Decembrie 1918 nu este dată o autorizaţie de construire. Am dispus oprirea lucrărilor, s-a cerut şi un Certificat de urbanism pentru proprietari pentru intrare în legalitate”, a declarat Ioan Velicu, arhitect şef al Sighisoarei.

Reprezentanţii ONG-urilor se plâng că legea nu are nicio putere în faţa celor care ar trebui s-o aplice.

„Dacă am intra pe radarul UNESCO şi s-ar consemna toate ilegalitaţile majore, ar trebui să ajungem pe lista aia roşie şi următorul pas ar fi ca într-o şedinţă să fie hotarâtă scoaterea Sighişoarei de pe lista”, a mai spus Hedrich.

Adrian Popa, proprietarul constructiei s-a limitat la a declara că lucrările se desfăşoară legal şi că are autorizaţie.

DailyBusiness
Bătaie de joc pe față! Prețul ridicol pentru care se închiriază o garsonieră cu cada în bucătărie, în inima Capitalei. WC-ul este amplasat lângă frigider
Spynews
Marian Drăgulescu se căsătorește! Fostul sportiv a anunțat data la care va avea loc marele eveniment 
Bzi.ro
Ei sunt câștigătorii Casa Iubirii, sezonul 3! Fanii emisiunii de la Kanal D nu se așteptau la asta
Fanatik.ro
Lidl bagă la raft de joi, 9 ianuarie, cinci produse pe care românii se bat să le cumpere. Au prețuri excelente și se vor vinde ca pâinea caldă
Capital.ro
Călin Georgescu va fi exclus de la prezidențiale! NU mai are niciun drept
Playtech.ro
Cum arată Andreea Esca atunci când nu apare la TV. Imagini rare celebra prezentatoare TV
DailyBusiness
Criza alegerilor din România. Procurorii, pe pauză în plină anchetă despre implicarea Rusiei și atacurile cibernetice! „Au fost sărbători, da?”
Adevarul
România va demola unele baraje și stăvilare construite pe râuri
wowbiz.ro
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Spynews
CRBL a vorbit despre intervențiile la care a apelat. Ce alte îmbunătățiri vrea să își mai facă artistul
Spynews
Bănel Nicoliță, surprins de ziua lui de naștere! Cine l-a așteptat acasă, la miezul nopții
Evz.ro
Cel mai mare risc pentru România în 2025. Analiza care schimbă tot
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Alertă de vreme severă în România! Meteorologii au emis un Cod galben de precipitații și vânt. Care sunt zonele afectate
Cancan.ro
Orașul din România în care va ninge 4 zile fără oprire, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu, învins. Anunțul la care nu s-ar fi așteptat: Pentru schimbare..
StirileBZI
Ce ajutoare sociale se acordă în 2025: Câţi bani primesc şomerii și mamele cu copii mici
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
substantial.ro
Peste 20 de persoane rănite într-un incident provocat de un elefant în Kerala, India
MediaFlux
CUTREMUR în POLITICA din ROMÂNIA! RĂSTURNARE MAJORĂ privind ALEGERILE PREZIDENȚIALE! AU DECIS!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Vacanțe de vis mai aproape: zboruri directe din România spre Ibiza, Gran Canaria și Palma de Mallorca, din vara 2025