Au fost condamnaţi la 5 ani şi două luni de închisoare după ce au violat în repetate rânduri o fată

Trei bărbaţi din Vaslui, care în luna decembrie au forţat o tânără de 22 de ani să întreţină relaţii sexuale cu ei într-un taximetru aflat în mers, apoi într-o garsonieră, au fost condamnaţi la câte cinci ani şi două luni de închisoare pentru lipsire de libertate, viol şi violare de domiciliu.
Romania TV
05 mart. 2013, 20:44
Au fost condamnaţi la 5 ani şi două luni de închisoare după ce au violat în repetate rânduri o fată

Cei trei bărbaţi, care în noaptea de 28 spre 29 decembrie 2012, au racolat o tânără de 22 de ani dintr-o locuinţă, apoi au violat-o într-un taximetru şi într-o garsonieră din municipiul Vaslui, au fost condamnaţi la câte cinci ani şi două luni de închisoare de magistraţii Judecătoriei Huşi, scrie Mediafax.

Potrivit rechizitoriului prezentat în instanţă de procurori, doi dintre bărbaţi, în vârstă de 29 şi 39 de ani, au plecat cu un taximetru din municipiul Vaslui la un prieten de-al lor, de 22 de ani, din localitatea Târzii, unde cei trei au băut împreună mai multe sticle cu vin.

Ulterior, susţin anchetatorii, bărbaţii s-au urcat în maşina cu care veniseră şi au mers la o locuinţă din Curteni, de unde cel mai în vârstă dintre ei a scos, folosind forţa, o tânără de 22 de ani, în pofida opoziţiei concubinului acesteia.

Urcată pe bancheta din spate a taximetrului, se arată în rechizitoriu, vasluianca a fost obligată de către doi dintre tineri să întreţină relaţii sexuale cu ei în timp ce se deplasau cu maşina spre municipiul Vaslui, pe drumul european E 581 şi drumul naţional 24. Ajunşi în oraş, cei trei bărbaţi au dus-o pe tânără într-o garsonieră, unde au violat-o din nou.

În urma sesizării făcute de către concubinul tinerei, poliţiştii i-a prins pe cei trei bărbaţi în momentul în care se întorceau cu un alt taximetru în localitatea Curteni. Ei au fost arestaţi preventiv la începutul lunii ianuarie pentru 29 de zile de magistraţii Judecătoriei Huşi, care, de altfel, au şi prelungit perioada arestului preventiv.

Spynews
Cine ar fi noul suspect în cazul crimei din Brăila. Un bărbat recent eliberat din închisoare ar putea fi implicat
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
O mare companie din România va concedia peste 160 de angajați. Și alte firme din acest oraș au anunțat măsuri similare
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Taxele pe care toți românii sunt obligați să le plătească
Playtech.ro
Lili Sandu a arătat TOT. Imagini de senzație cu vedeta la 45 de ani. Arată FABULOS
DailyBusiness
Colectarea PET-urilor a devenit o afacere în România. Câți bani fac românii zilnic?
Adevarul
Cine este Alfred Bulai, cunoscutul analist politic aflat în centrul unui scandal sexual
Spynews
David Popovici a făcut din nou spectacol la Jocurile Olimpice. Proaspătul campion olimpic s-a calificat în finala probei „regina”
Spynews
Laura Cosoi, dezvăluiri de suflet după ce a devenit mamă pentru a patra oară. A adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă duminică noapte
Evz.ro
Scăldatul în aceste lacuri, extrem de periculos. Mulți români nu știu la ce se expun
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Familia Regală, lovită de o nouă tragedie! Prințul și-a dat ultima suflare pe un pat de spital
Playsport.ro
„Nu ne atingem de ale bărbaților, nu avem voie”. Românca măritată cu miliardarul Ferrari a dezvăluit ce N-O lasă niciodată să facă soțul ei cu 47 de ani mai mare
kanald.ro
Ce poreclă a primit David Popovici, după ce a luat aurul la 200 m liber! Cum l-au botezat jurnaliștii de la Jocurile Olimpice pe înnotătorul român
Capital.ro
Intră banii în conturile românilor. Au început plățile. Cine va primi 1.500 de euro
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum își apară fiul după tragedia provocată: „Dumneavoastră nu ați fost începător?”
substantial.ro
Președintele Belarusului grațiază un cetățean german condamnat la moarte
MediaFlux
PENSIE 2024. PENSIONArII avantajați de formula de calcul.
Shtiu.ro
Curiozități despre David Popovici, omul-anfibie. Ce înălțime și ce obiceiuri are sportivul?